Dan Barna, candidatul Alianței 2020 USR-PLUS la alegerile prezidențiale din această toamnă, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, luni, după ce Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din 2019, atrage atenția că educaţia a fost şi este subfinanţată nu dintr-o greşeală, ci printr-o politică intenţionată. Potrivit liderului USR, faptul că în urma rectificării bugetare programul „Merg la școală” prin care copiii din familiile nevoiașe ar fi obţinut tichete pentru cumpărarea rechizitelor necesare a fost eliminat complet ar afecta peste două milioane de elevi.

 „Este vorba despre tichetele pe care le-ar fi obținut elevii din ciclurile primar, gimnazial, liceal și profesional pentru cumpărarea rechizitelor necesare. Cine are de suferit în urma deciziei premierului? Peste 2 milioane de elevi. Educația a fost și este subfinanțată ani de zile nu dintr-o greșeală, ci printr-o politică intenționată, pentru că oamenii mai puțin educați sunt vulnerabili electoral, sunt masa de manevră a PSD de zeci de ani de zile. România nu are altă șansă decât investiția în educație. O societate sănătoasă, cu cetățeni egali și liberi se construiește, înainte de toate, prin accesul la educație al cetățenilor. Iar România este departe de acest ideal cu PSD la guvernare și impostorii lor analfabeți funcțional în funcții publice. Rezultatul guvernării vechii clase politice se vede peste tot în jurul nostru prin migrația masivă a românilor. Probabil majoritatea dintre noi avem prieteni, membri ai familiei sau cunoștințe care pleacă din țară pentru că nu mai au încredere că se pot dezvolta într-o țară condusă de incompetenți și condamnați penal.”,

a scris Dan Barna pe Facebook.

Potrivit proiectului de rectificare bugetară aprobat luni de Guvern, bugetul Ministerului Educației Naționale a fost redus cu aproape 1,03 miliarde de lei, din această sumă 450 de milioane de lei erau prevăzute pentru proiectul „Merg la școală” amintit de liderul USR. Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a explicat punctual de unde provine reducerea de fonduri pentru Educație, potrivit proiectului de rectificare. Tot ieri,  premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la începutul şedinţei Executivului, că Ministerul Educaţiei va primi fonduri mai mari cu 42,4% faţă de anul 2018.