Dan Barna a anunțat la ieșirea de la consultările cu Iohannis că USR i-a propus președintelui o revizuire mai largă a Constituției, în discuție fiind adusă inițiativa “Fără Penali în funcții publice”

“Considerăm că reforma constituţională ar trebui să fie cumva un pic mai largă, dar oricum va fi axată pe reducerea rolului ordonanţelor şi clarificarea termenului de urgenţă. Preşedintele a fost de acord ca iniţiativa ‘Fără penali în funcţii publice’ va trebui să facă parte din această revizuire, pentru că are un milion de semnături în spate”

A declarat Dan Barna, la ieşirea de la consultări, care a mai precizat că USR își menține poziția de a nu intra la guvernare decât în urma unor alegeri anticipate care să schimbe actuala majoritate parlamentară, susținând însă până atunci orice partid sau alianță non-PSD în ce privește preluarea guvernării în urma unui eventual succes al unei moțiuni de cenzură pe care PNL anunța in urmă cu câteva zile că este pregătită pentru a fi depusă până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare.

“Noi suntem foarte cosecvenți pe mesaj. Noi am spus de șase luni că varianta clară de care avem nevoie sunt alegerile anticipate. Această majoritate a ales să joace rolul de argați și lachei ai lui  Liviu Dragnea, USR își va asuma guvernarea în momentul în care vom avea confirmarea electoratului pentru o nouă componență a Parlamentului. Alegerile au confirmat că nu mai poate fi acest guverm. Nu poți să conduci cu oamenii lui Liviu Dragmea”

A declarat Dan Barna.