După plecarea din PSD a senatorului Adrian Țuțuianu, un alt important membru al PSD Dâmboviţa, deputatul Oana Silvia Vlăducă,  a anunţat, vineri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că pleacă din Partidul Social-Democrat. Deputatul Oana Vlăducă a anunțat că urmează să se alăture, asemeni senatorului Țuțuianu, partidului Pro România.

”Îi ştiu bine pe cei din echipa Pro România. Îl cunosc pe Adrian Ţuţuianu şi ştiu cât a muncit ca să facă din PSD Dâmboviţa una dintre organizaţiile de frunte la nivel naţional. I-am cunoscut, de-a lungul timpului, pe Victor Ponta, Nicu Bănicioiu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Tudose şi Daniel Constantin. Toţi sunt prieteni ai judeţului Dâmboviţa şi l-au ajutat atunci când au avut puterea să o facă”, a afirmat Vlăducă.

”Sunt membră a Partidului Social Democrat de peste 20 de ani. Am aderat la un grup politic cu care m-am simţit compatibilă din punct de vedere al valorilor şi principiilor declarate. Din păcate, foarte multe dintre valorile pentru care am aderat la PSD acum două decenii şi-au încetat valabilitatea de când partidul a intrat în zodia nefastă a unui lider nefast”, a mai scris Oana Vlăducă în postarea de pe facebook.

Pe lângă criticile la adresa lui Liviu Dragnea, Oana Vlăducă  a menționat că s-a șimțit umilită de preşedintele interimar al PSD Dâmboviţa, Rovana Plumb, dar și dezamăgită de modul în care senatorul Adrian Ţuţuianu a fost exclus din PSD.

“Despre PSD Dâmbovița voi vorbi cu alte ocazii. Atât doar, căci am păstrat în mine amărăciunea asta: nu am crezut niciodată că un membru simplu (nu mai spun deputat sau altceva) poate să fie umilit în fața primarilor, a colegilor săi așa cum a înțeles doamna Rovana Plumb să procedeze cu mine, Carmen Holban sau Titus Corlățean”, a încheiat Ona Vlăducă.