Proiectul Bugetului de stat pe anul 2019 este sursă de scandal atât între coaliția PSD-ALDE și Opoziție, cât și între Guvern și Asociația Primarilor de Municipii din România.

Primarii de municipii, reuniţi în Asociaţia Municipiilor din România (AMR), ameninţă cu proteste în faţa Guvernului, dacă nu primesc o treime din bugetul naţional. Un răspuns eşte aşteptat din partea Ministerului de Finanţe până miercuri, la ora 12.00, au anunţat edilii.

Robert Negoiță, președintele AMR și primarul sectorului 3 al Capitalei a declarat în față presei, după întâlnirea de la Guvern:

” Le-am spus punctul nostru de vedere, că noi considerăm faptul că în Uniunea Europeană minimul pe administraţia locală este de 30%, considerăm că şi în România trebuie să fie măcar în zona de minim, adică o treime din buget. O treime din buget, că să fie treaba clară. Dânşii ne-au ascultat punctul nostru de vedere şi ne-au promis că până mâine la ora 12.00 ne vor comunica rezultatele. Noi mâine la 12.00 suntem adunaţi cu toţii la Asociaţia Municipiilor şi aşteptăm cu mult interes veşti de la Guvern, în sensul în care să fim luaţi în consideraţie”.

În caz contrar primarii anunță că vor iniția acțiuni de protest, inclusiv demonstrații în fața Palatului Victoria.

La rândul său ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a făcut următoarea declarație publică:

“Au fost făcute două propuneri în aceste câteva ore de discuţii, propuneri pe care o să le analizăm acum la Ministerul de Finanţe şi pentru că am promis că mâine (miercuri), într-un termen foarte scurt, să ieşim cu varianta finală pe care, sperăm noi, să o agreeze cea mai mare parte dintre cei care au fost azi prezenţi la şedinţă. Nu intrăm în detalii de ordin tehnic. Au fost mai multe propuneri vizavi de împărţirea impozitului pe venit, care rămâne la nivel local de 100%, între consiliile judeţene, între municipii, oraşe şi comune. Am preluat aceste două propuneri şi la Finanţe să discutăm pe ele pentru a vedea exact care este cea mai bună variantă care să asigure la nivel local, atât pentru locuitori cât şi pentru partea de investiţii, sumele necesare”

De precizat este faptul că multe dintre municipiile din România nu și-au cheltuit anul trecut sumele alocate în vremea în care aceste municipii  pot accesa și fonduri europene prin Programului Operațional Regional pentru proiectele pe care le derulează sau ar trebui să le deruleze, capitol la care mulți din primarii prezenți astăzi la protest nu au fost capabili să atragă și să implementeze nici măcar un proiect pe bani europeni din actualul exercițiu bugetar.