Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte vineri pentru a valida candidaturile depuse pentru conducerea partidului, dar şi pentru a stabili agenda Congresului extraordinar, care urmează să aibă loc sâmbătă potrivit Agerpres.

CExN va analiza şi valida candidaturile celor care s-au înscris în cursa pentru funcţiile de conducere din PSD: preşedinte, preşedinte executiv şi secretar general.

Potrivit unor surse din partid, unii social-democraţi sunt de părere că secretarul general ar trebui ales de CExN şi nu de congres, iar acest lucru se va discuta, de asemenea, în şedinţa de vineri.

Comitetul Executiv Naţional al PSD va mai discuta şi despre modificarea programului politic al partidului, despre actualizarea programului de guvernare, despre modificările ce vor fi aduse statutului formaţiunii şi va stabili agenda Congresului de sâmbătă.

Este posibil să se mai discute şi despre candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, care va fi stabilit însă într-un alt congres, după ce se vor face mai multe sondaje de opinie în care vor fi introduşi membri ai partidului care vor dori să intre în cursa pentru Cotroceni.

La Congresul extraordinar de sâmbătă vor fi aleşi preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general.

    • Pentru funcţia de preşedinte PSD intra in cursă: Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu, Ecaterina Andronescu, Ilie Rotaru şi Cătălin Stochiţă.
    • Pentru funcţia de preşedinte executiv candidează: Daniel Suciu, Daniel Florea, Eugen Teodorovici şi Sorin Bota.
    • Pentru secretar general au intrat în competiţie: Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar, Marius Dunca şi Felix Stroe.

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu considera ca filialele județene PSD care și-au anunțat susținerea pentru candidatura Vioricăi Dăncilă la funcția de președinte PSD dau sentimentul „inutilității” participării delegaților la Congres iar jurămintele anticipate pro-Dăncilă reprezintă o formă de „obediență” de care partidul trebuie să scape.

„La Vaslui am stabilit să nu susținem în mod special niciun candidat. Fiecare votează cum i se pare că este mai bine. Nu le facem nicio recomandare delegaților. Nu are niciun sens să le recomandăm o anumită formulă, pentru că atunci n-ar mai fi nevoie să-i mai chemăm, pur și simplu ar trebui să luăm un mandat de la dânșii și să votăm în consecință. Or, din moment ce îi chemăm, oamenii sunt responsabilizați, știu despre ce este vorba, au fost informați în legătură cu candidaturile, au acces la fel de fel de informații, nu rămâne decât să-și exprime opțiunea (…) Nu e chiar prima dată când funcționează obediența în PSD. Eu sper ca lucrurile acestea, în timp mai scurt, mai lung, să dispară și evident să avem încredere în votul acelora cu care ne prezentăm la Congres. Eu cred că așa e normal, pentru că altfel dai sentimentul neparticipării sau al inutilității unor oameni dacă îi duci pur și simplu acolo pentru a vota cum spune unul sau cum s-a hotărât.”

A declarat Dumitru Buzatu.

În același timp, Mihai Fifor își anunță susținerea pentru Viorica Dăncilă alături de filiala PSD Arad.

“PSD Arad s-a decis să meargă pe mâna premierului. În urma discuţiilor purtate cu colegii noştri, am decis că o vom susţine pe doamna premier Viorica Dăncilă pentru un mandat de preşedinte al PSD. Sperăm că prin atitudinea şi ablităţile dânsei, să readucă Partidul Social Democrat acolo unde a fost nu de mult”

Scrie Mihai Fifor pe Facebook.

Filiale PSD care au anunțat până acum vot pro-Dăncilă la Congres sunt:

  • Alba, Arad, Caras-Severin , Constanta, Dambovita, Mehedinti, Mures, Suceava, Teleorman.