Comitetul Executiv al PSD se reunește, joi, de la ora 11.00, iar subiectul principal de discuție vor fi pregătirile pentru Congresul din 29 iunie care va avea loc la Sala Palatului și la care sunt așteptați să participe între 3.000 și 4.000 de delegați, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX.

Congresul extraordinar va începe dimineață, în prima parte a zilei urmând să fi modificat statutul PSD, în sensul alegerii președintelui, președintelui executiv și secretarului general prin delegați, iar în a doua parte a zilei până seara se va desfășura procesul propriu-zis de alegere, au explicat sursele citate.

Un subiect care este posibil să fie abordat de social-democrați, în CEx joi la Parlament, este cel al normei de reprezentare pe fiecare județ la Congresul de la finalul lunii iunie și modul de înscriere a candidaturilor. PSD caută o soluție pentru ca cei care vor candideze și sunt membri cunoscuți de partid să poată intra în competiția internă pentru funcții de conducere, au adăugat sursele menționate.

Prin urmare, PSD vrea să elimine riscul de a avea foarte mulți candidați, pentru a îi scoate din calcul „pe cei care vin pentru circ”, au precizat surse din partid.

Astfel, în ceea ce privește ponderea de reprezentare a delegațiilor, este posibil să fie luate în calcul rezultatele la alegerile europarlamentare, însă și mărimea județelor. De exemplu, într-o filială PSD care a obținut un scor bun la alegerile pentru PEva fi luat în considerare și numărul de alegători din județul respectiv, iar numărul delegațiilor prezenți la Congres va varia în funcție de aceste două criterii.

„În afară de scrutinul acela intern prin care l-am ales pe Liviu Dragnea, cu toți membrii de partid, înainte am avut un Congres în care am votat pe norma de reprezentare prin delegați. Nu vrem să se interpreteze că acum tăiem de la județe sau de unde nu ne convine”

Au declarat surse din PSD, pentru MEDIAFAX.

Foto: gov.ro