Curtea Constituţională a amânat, pentru 13 martie, sesizarea PNL şi USR în legătură cu legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

CCR a discutat, miercuri, sesizarea PNL şi USR privind legea de aprobare a OUG referitoare la înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor, informeaza agerpres.ro

Reamintim că în decembrie 2018, PNL şi USR au sesizat CCR referitor la ordonanţa de urgenţă nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. În acest sens, Opoziţia a cerut instituţiei să sesizeze şi Curtea de Justiţie a UE, cerând în același timp și Curţii Constituţionale să suspende soluţionarea sesizării lor de neconstituţionalitate până la pronunţarea unei hotărâri preliminare de către CJUE cu privire la întrebările formulate.

“Avem motive atât cu privire la modul în care a fost adoptată această OUG, precum şi modalitatea exactă în care au fost formulate textele normative din cuprinsul OUG. Am solicitat CCR să sesizeze Curtea de Justiţie a UE cu un număr de patru întrebări preliminarii, care, sperăm noi, odată trimise Curţii Europene şi Curtea Europeană pronunţându-se asupra acestor întrebări, va lămuri pentru totdeauna pe fiecare dintre noi dacă raportul MCV, rapoartele din desfăşurarea activităţii de monitorizare, control şi verificare al nostru sunt obligatorii”

Declara atunci deputatul liberal Ioan Cupşa. În completare, deputatul USR, Stelian Ion, era de părere că recomandările MCV sunt obligatorii pentru România și CCR.

“Noi considerăm că aceste recomandări sunt obligatorii pentru România şi CCR, indiferent că va sesiza sau nu va sesiza Curtea Europeană cu privire la această chestiune, va trebui să ţină cont de practica sa anterioară şi anume de Decizia 2 din 2012 în care a spus foarte clar că aceste recomandări din cadrul rapoartelor pe MCV ale Comisiei Europene sunt obligatorii. Mai mult, ne-am opus şi USR şi PNL şi în Comisia Iordache şi în plen, ori de câte ori s-a discutat despre instituirea acestei Secţii speciale de anchetare a magistraţilor, pentru că, aşa cum am văzut zilele trecute, ea a devenit un instrument de presiune asupra magistraţilor”

A declarat Stelian Ion, la momentul sesizării CCR din decembrie 2018.

Sursa foto:  INTACT IMAGES/Jurnalul National/Christian Silva