În urma prezenței de luni seară a președintelui Klaus Iohannis la prima ședință informală a guvernului Orban, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, unul dintre cei care a contribuit substanțial atât la dărâmarea guvernului Dăncilă, cât și la învestirea guvernului Orban, critică decizia PNL în acest sens, fiind de părere că trebuie păstrată măcar o aparență a separării puterilor în stat dintre președinte și guvern, exprimându-și speranța că premierul Orban se va apuca serios de treabă în ce privesc epurările ce țin de „nepotismul” din administrație.

„Nu pot să înțeleg ce rol a avut descinderea lui Klaus Iohannis. Nu dă bine, nu dă cu plus. Trebuie să existe o independență, o separație a puterilor, o separație între președinte și guvern. Premierul trebuie să se apuce serios de treabă. Sper ca cei din PNL să fi înțeles greșeala pe care a făcut-o PSD cu nepotismul.”,

a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni seară, la şedinţa informală a noului Guvern. Prezența președintelui la Palatul Victoria a fost una de scurtă durată, președintele Iohannis a stat doar câteva minute la şedinţa noului Guvern, timp în care a transmis noului premier şi miniştrilor că, deşi vor avea un mandat scurt, acesta va fi „unul puternic şi de succes”.

Prim-ministrul Ludovic Orban i-a mulțumit președintelui pentru prezență și a anunţat că şeful statului este invitat şi la următoarea reuniune a Executivului.