Augustin Zegrean, fost președinte al CCR, în urma dezvăluirilor RISE-Project legate de suspiciunile de fraudă ale lui Dan Barna cu fonduri europene, este de părere că Dan Barna, ştiind toate lucurile astea, trebuia să renunțe la candidatură și probabil că, în felul ăsta, despre aceste presupuse afaceri dubioase ale liderului USR nu s-ar fi vorbit niciodată.

„Eu sunt avocat de profesie şi m-am obişnuit să nu fac acuzaţii înainte să fie dovedite lucrurile. Dar sigur că dumnealui ştia de toate acestea şi era bine să se abţină de la a candida, dar mă rog… Asta e la noi, la români, dacă stătea cuminte şi îşi vederea de treaba lui poate nu s-ar fi vorbit despre asta niciodată”,

a declarat Zegrean, la B1 TV.

Fostul preşedinte CCR susţine că este normal ca asemenea dezvăluiri să apară în campanie electorală, pentru că în această perioadă sunt analizaţi cu adevărat candidaţii, iar românii au dreptul să ştie pe cine votează.

„Când să se facă dezvăluirile dacă nu în campanie? Se fac când au sens. Adică oamenii trebuie să ştie ce votează”,

a mai precizat Augustin Zegrean, conform stiripesurse.ro

Foto: Facebook / Dan Barna