Liderii USR și PLUS s-au reunit luni în şedința Birourilor naționale pentru a discuta strategia și calendarul pentru alegerile locale de anul viitor. Ionuţ Moşteanu şi Vlad Voiculescu au anunțat, luni, într-o conferinţă de presă comună, susținută la finalul ședinței, că USR și PLUS vor avea candidați comuni la alegerile locale de anul viitor. Declarațiile de azi vin în contextul în care Nicuşor Dan a fost desemnat candidatul USR Bucureşti pentru Primăria Capitalei în timp ce PLUS susține candidatura fostului ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, Vlad Voiculescu.

„Am stabilit în Birourile naţionale reunite ale Alianţei un lucru care nu era până acum clar, şi anume că Alianţa va avea candidaţi comuni peste tot în ţară. Discutăm acum despre acest proces şi despre calendar. Curând, cel mai probabil într-o săptămână, două, vom avea un calendar exact şi un proces pentru desemnarea candidaţilor comuni – de la Bucureşti în fiecare localitate din ţară. Alegerile locale sunt esenţiale. Ţara asta a fost ţinută prizonieră de politicieni din vechea gardă prin aleşii locali prin şantaj la adresa celor mai vulnerabili dintre români, oameni care sunt scoşi cu arcanul de anumit partid contra câtorva lei sau a unui şantaj legat de un ajutor social sau altul care era condiţionat de o anumită activitate politică – fie că e un miting sau un vot. Trebuie să ajungem în România ca voturile să nu mai poată fi cumpărate, obţinute prin şantaj. Pentru aceasta avem nevoie de aleşi locali demni, care să reprezinte cât mai mulţi oameni. De aceea, avem nevoie de alegeri în două tururi”,

a declarat potrivit Agerpres, Vlad Voiculescu.

Potrivit sursei citate, Alianţa USR-PLUS va avea candidaţi comuni la alegerile locale, urmând ca fiecare partid să facă nominalizări pentru poziţiile din Comitetul Executiv, iar cei nominalizaţi să treacă printr-un mecanism de validare. Totodată, Vlad Voiculescu a declarat că speră la un candidat comun al Alianţei USR-PLUS, care să fie în acelaşi timp şi un candidat al Opoziţiei.

„Trebuie să le oferim oamenilor o alternativă în care şi noi să credem şi vă asigur şi eu, ca viitor candidat la Primăria Municipiului Bucureşti, că atât în Bucureşti, cât şi peste tot în ţară, vom lucra ca o singură echipă. (…) Sperăm să avem un candidat comun al Alianţei, care să fie în acelaşi timp şi un candidat al Opoziţiei.

a mai spus Vlad Voiculescu.

Vicepreşedintele USR, deputatul Ionuţ Moşteanu, a subliniat la rândul său că este nevoie de candidați comuni ai Alianței USR-PLUS la alegerile locale de anul viitor.

USR şi PLUS sunt două partide tinere. Noi mergem pe o cale nebătătorită. Important e să ne uităm la fiecare detaliu, pentru că de cum construim fiecare proces comun depinde practic viitorul României şi suntem responsabili de această presiune”.

Foto:Agerpres