Fostul premier, Adrian Năstase face o analiză dură cu privire la funcțiile de conducere ale Uniunii Europeane, reamintind de „patrulaterul negru” din anii ’90, considerând că repartizarea funcțiilor  la nivelul Uniunii Europene unde se formează un nucleu de conducere – Germania, Franța, Italia, Spania – fără să mai țină seama de „Noua Europă” – Europa centrală și de Est, este în fapt punerea în aplicare a unui model anunțat de cercuri concentrice și, in mod evident, de o alterare a principiilor și valorilor europene.

„Seniorii” își amintesc semnificația „patrulaterului negru” din perioada 1992-1996. Iată că și la nivelul Uniunii Europene se formează un nucleu de conducere – Germania, Franța, Italia, Spania – care își distribuie, în noul mandat, posturile de conducere la nivelul Uniunii, fără să mai țină seama de „Noua Europă” – Europa centrală și de Est.

Este vorba de modelul anunțat, al cercurilor concentrice și, în mod evident, de o alterare a principiilor și valorilor europene. Europa, fără Marea Britanie, devine o ogradă pentru „dulăi”, pe de o parte,  și „căței”, pe de alta.

E adevărat, se spune, Germania ar fi anunțat – vreți un candidat al Europei de Est, îl avem – Klaus Iohannis. Apoi Franța ar fi spus – vreți un candidat al Europei de Est, îl avem – Dacian Cioloș!

În final, și-au împărțit între ei posturile importante.

A scris Adrian Năstase pe blogul personal, adăugând la final un post scriptum în care descrie fotografia unei măști africane folosită în postare ca un talisman pentru alungarea spiritelor rele din Uniunea Europeană.