În urmă cu câteva zile, fostul premier Adrian Năstase anunța că își oferă sprijinul politic pentru ca PSD să iasă din impasul în care se află. În urma acestui anunț, joi, Adrian Năstase a fost invitat la Palatul Victoria pentru a se întâlni cu premierul Viorica Dăncilă, președinte interimar al PSD, lăsând pe blogul său personal un mesaj pe baza căruia probabil se poartă discuțiile de astăzi, în care nu propune o reformă, ci o refondare a PSD raportată la realitățile actuale sau un drum înspre dezastru.

PSD: disoluție sau refondare?

Mai întâi, cred că ar fi fost nevoie să înțelegem, în consecințele lor profunde, rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European din întreaga Uniune. Nu am acum răgazul pentru o analiză detaliată, deoarece doresc să-mi exprim câteva gânduri despre scrutinul din România. Pentru a înțelege situația din România,  avem nevoie însă de câteva constatări generale despre scrutinul european.

  • Creșterea mediei nivelului de participare, de la sub 43% în scrutinele din 2009 și 2014 la 51% acum, arată faptul că Uniunea Europeană este considerată a avea un rol tot mai important pentru viețile cetățenilor europeni;
  • Unul dintre factorii care a determinat creșterea nivelului de participare, dincolo de aspectele locale dintr-o țară sau alta, îl reprezintă Brexit-ul. Unii cetățeni ar dori să-i urmeze pe britanici, ori și-ar dori o Uniune cu mai puține competențe, iar alții, dimpotrivă, sunt conștienți de pericolul reprezentat de suveranism și au participat la vot. De aceea, așa-numita „revoluție suveranistă”, dorită deopotrivă la Moscova și Washington, nu s-a produs, deoarece ponderea cumulată a partidelor cu mesaj eurosceptic radical este de 15%. Este un scor semnificativ dar care nu pune însă în discuție fundamentele Uniunii Europene;
  • Partidele tradiționale (conservatorii și social-democrații), cu rădăcini în istoria politică a secolului al XIX-lea sunt în defensivă, obținând împreună 45% din mandate, iar o parte din electorat s-a îndreptat spre formule politice non-ideologice, centriste sau înspre Verzi, cu o pondere cumulată de aproximativ 25%. Acest lucru ne arată un Parlament European relativ fragmentat, însă cu o majoritate clară a partidelor care își doresc menținerea sau chiar adâncirea integrării europene;
  • Dacă analizăm rezultatele de la scrutinul european în relație cu dinamica politică din statele membre putem constata o volatilitate electorală ridicată (partide care, în doar doi ani, își pierd jumătate din alegători, precum partidele de guvernământ din Franța și România). Cea mai la îndemână explicație generală este aceea că starea de nervozitate socială este amplificată de noile mijloace de comunicare pe Internet (așa-numitele new social media);
  • În acest scrutin european s-a manifestat pentru prima dată un nou clivaj transnațional: suveranism versus integrare.  Acesta a devenit cel mai vizibil, deoarece riscul era de a genera „exit-uri” în cascadă, însă o atare perspectivă a fost blocată de „generația Erasmus” (tinerii care au beneficiat de programele de mobilitate ale Uniunii Europene).

PSD și drumul spre dezastru

Pierderea unui milion de voturi în 30 de luni de către PSD reprezintă un dezastru. Însă nu atât lipsa unui milion de votanți este chestiunea care trebuie înțeleasă de PSD, cât, mai ales, declanșarea unui val de ură împotriva sa, manifestat printr-un nivel relativ ridicat de participare, specific mai degrabă alegerilor prezidențiale decât scrutinelor pentru Parlamentul European.

În opinia mea, rezultatul scrutinului din 26 mai este consecința acțiunilor sau lipsei de acțiune din ultimele 30 de luni, asupra cărora am atras atenția din timp, însă…

 Instabilitatea politică generată de PSD. Deși se afla la guvernare, PSD a fost principalul generator de instabilitate politică, deși interesul său fundamental ar fi fost să păstreze calmul social și un climat politic lipsit de conflicte majore. Însă conducerea PSD a acționat împotriva oricărui calcul rațional prin demolarea a două guverne. Acest comportament, indiferent cum a fost el justificat, a contribuit decisiv la pierderea unui milion de voturi. Acestui motiv i se adaugă altul: calitatea slabă a celor promovați în funcții publice importante. S-a risipit credința că guvernările PSD pot asigura competență în administrarea țării, percepția dominantă fiind aceea a unui clientelism dus la extrem.

Falsa luptă cu „statul paralel”. Guvernarea PSD a fost blocată în cele 30 de luni de o combinație letală dintre retorica războinică a luptei cu „statul paralel” și negocierile subterane pentru salvarea individuală/de grup. Tranzacționismul lui Dragnea a determinat eșecul unei reforme autentice a politicii penale, deoarece orice propunere era considerată a fi în folosul său personal, precum și instituirea unor măsuri pentru protejarea cetățenilor de abuzurile reale ale unor procurori. Tema „statului paralel” nu reprezintă un interes major pentru votanții PSD, însă în rândul alegătorilor partidelor de dreapta sau chiar a celor care nu erau interesați de fenomenul politic a acționat drept un puternic catalizator. Opozanții PSD au înțeles din șarada „luptei cu statul paralel” că aceasta este un pretext pentru exonerarea de la răspunderea penală a lui Dragnea sau chiar un pretext pentru controlul asupra instituțiilor represive.

Aneantizarea PSD ca partid politic. Privită situația PSD din exterior, percepția este că pentru Dragnea erau două categorii de membri: slugi și dușmani. Organismele de conducere colectivă aveau rol pur decorativ chiar și atunci când erau convocate. Din păcate, ani de zile, s-a manifestat un fel de „lasitate colectivă”. Cei care aveau opinii diferite erau considerați „trădători” și au fost excluși ori marginalizați. Scrisoarea lui Bădălău, a Ecaterinei Andronescu ori a echipei Firea-Țuțuianu-Stănescu au fost considerate „erezii” și respinse cu pseudo-unanimități. În mintea oamenilor s-a făcut conexiunea dintre tema „statului paralel” și conducerea autocratică a PSD, iar alegătorii au considerat că dacă Dragnea ar prelua conducerea deplină a țării ar instaura o conducere despotică. Sunt convins că o atare percepție a existat și în rândul magistraturii, atunci când au considerat că ei pot salva țara de la dictatură prin aplicarea unei pedepse exemplare aplicate lui Dragnea.

„Ruptura de Europa”. Într-un mod absolut stupid, PSD sub conducerea lui Dragnea a renunțat la temele care demonstrau cetățenilor că social-democrații au avut un rol major pozitiv pentru țară: eliminarea vizelor de călătorie in Europa, aderarea la NATO și finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. În locul lor, a fost asumat un suveranism prost interpretat, preluat dintr-o rețetă aplicată în Ungaria și Polonia. Suspendarea PSD din familia Socialiștilor Europeni a constituit un mesaj care a fost înțeles de alegători, nu și de conducerea PSD. Speriați de apropierea lui Dragnea de Orban și Salvini, doi adversari ai românilor, mulți oameni de stânga s-au orientat spre Pro România, care și-a asumat un mesaj clar pro-Uniune. Însă retorica suveranistă a activat românii din diaspora, familiile acestora din România și persoanele care nu erau interesate de politică din mediul urban, care au considerat că PSD dorește să scoată țara din Uniunea Europeană. Or, pentru aceste categorii de alegători nu mai era o simplă chestiune de desemnare a 32 de deputați europeni, ci o provocare directă pentru interesele lor vitale. De aceea au hotărât să iasă din pasivitate și au stat la cozi pentru a da o lecție PSD-ului.

Echipa Dragnea a considerat că mărirea salariilor și promisiunea creșterilor de pensii ar putea asigura PSD câștigarea alegerilor. Da, măririle de salarii au limitat proporțiile dezastrului PSD, care ar fi fost determinat de o combinație nefastă de guvernare incoerentă și o imaginea publică proastă a conducerii PSD. Însă rețeta suveranismului nu a funcționat în România pentru că nu este legată de cultura politică profundă a cetățenilor. Românilor le place să se considere „europeni” și au mult mai multă încredere în Parlamentul European și în Comisie decât în parlamentul și guvernul naționale.

În concluzie, alegerile nu au fost câștigate de PNL și USR-Plus, ci au fost pierdute de PSD, fiind consecința propriilor greșeli. Referendumul declanșat de Klaus Iohannis a avut rolul de coagula energia negativă din societate și a o îndrepta spre cel mai detestat om din societate: Liviu Dragnea. Era modelul cunoscut din cartea lui Orwell – Big Brother.Condamnarea lui penală se înscrie perfect în logica „justiției populare”, după „revoluția prin vot” care a avut loc în cu o zi înainte.

Este posibilă refondarea PSD?

Nu împărtășesc ideea că PSD este „condamnat de istorie”, urmând să dispară la următoarele confruntări electorale. Dimpotrivă, cred că poate redeveni principalul partid al țării, dacă are curajul unor decizii necesare, dar care pot fi dureroase și greu de acceptat de o parte din liderii locali și naționali. Din exteriorul PSD, dar din perspectiva experienței mele, cu eșecuri și succese, consider că este nevoie de următoarele măsuri:

Reforma guvernării, atât din perspectiva programului cât și a oamenilor. Dacă nu se va abandona modul de lucru în care „sprijinul politic al organizației” ține loc de competență politică și profesională, PSD nu va putea să se recredibilizeze în fața cetățenilor. Guvernul nu trebuie constituit doar din oameni de la București sau dintr-o anumită regiune, însă criteriul fundamental trebuie să fie competența, nu răsplata pentru scorul obținut de organizația de partid în alegeri. Programul de guvernare trebuie supus unei revizuiri sistematice, pentru a da o perspectivă realistă asupra a ceea ce poate fi îndeplinit și ce nu.

PSD are nevoie de o autentică deschidere spre societate, atât prin primirea de noi membri cât și prin preluarea ideilor care vin de la cetățeni. Sugerez introducerea unui sistem de alegeri interne pentru desemnarea candidaților în alegerile locale.

După experimentul suveranist eșuat, PSD ar trebui să-și clarifice valorile pe cale le asumă. Acest demers este necesar atât pentru consolidarea doctrinară internă, cât și pentru relația cu Partidul Socialiștilor Europeni. Crearea unui document programatic modern va ajuta PSD, inclusiv la dinamizarea comunicării interne, deoarece el ar trebui dezbătut, înainte a de a fi adoptat, în organizațiile locale ale partidului.

Pentru primul scrutin care urmează, cel prezidențial, PSD se va vedea nevoit, probabil, să adopte o strategie neconvențională. Liderii partidelor din coaliția de guvernământ care tocmai au pierdut alegerile, inclusiv în tentativa de a trece pragul electoral, nu mai sunt, din păcate, candidați viabili. O strategie neconvențională ar putea fi susținerea unei personalități din societatea civilă, care să intre mai bine în rolul de președinte decât Klaus Iohannis, care s-a dovedit a fi excesiv de implicat în politica partizană.

Refondarea este posibilă doar dacă în interiorul PSD se refac legăturile de solidaritate și dacă se consideră că interesele partidului sunt mai importante decât cele individuale/grup.

Scrie Adrian Nastase, pe blogul personal.