Lanţul de 25 de restaurante din Marea Britanie deţinut de maestrul bucătar Jamie Oliver a intrat în insolvenţă, iar starul TV s-a declarat “întristat” de această veste, potrivit Associated Press, citat de Mediafax. Lanţul de localuri Jamie’s Italian, înfiinţat în 2008 a intrat în insolvenţa, iar administratorul judiciar va fi compania KPMG. Și totodată cei aproximativ 1.300 de angajați riscă să-și piardă locul de muncă în cazul în care administrația judiciară nu va găsi nici un fel de doritor care să cumpere întregul lanț de restaurante sau măcar unul singur.

Încă din anul 2017 cunoscutul bucătar a închis șase restaurante Jamie’s Italian din Marea Britanie, la momentul respectiv dând vina pe Brexit şi spunând că, după referendum, s-au scumpit mult produsele pe care le foloseşte pentru preparatele sale, inspirate din bucătăria italiană.

Oliver a declarat că

“este profund întristat de acest rezultat şi doreşte să le mulţumească angajaţilor şi furnizorilor care s-au implicat cu inima şi sufletul în această afacere de peste zece ani”.

Potrivit reprezentanților companiei, Francizele internaţionale ale lanţului şi brandul Fifteen Cornwall nu sunt vizate de procedura de insolvenţă.

În februarie anul trecut, presa britanică a scris că Jamie Oliver acumulase datorii de 71,5 milioane de lire sterline (80,7 milioane de euro), din care 2,2 milioane de lire sterline erau salarii restante pentru angajaţii din restaurantele sale.

Într-un email, celebrul bucătar le-a transmis celor 1300 de angajați ai lanțului de restaurante intrat recent în insolvență cât de greu îi este să renunțe la tot ce a construit în decursul a mai bine de 10 ani.

“Sunt absolut devastat că nu avem altă variată decât să punem restaurantele noastre din Marea Britanie în insolvenţă, ceea ce înseamnă că soarta lanţurilor Jamie’s Italian UK, Fifteen London şi Barbecoa se află în mâinile administratorului, care va fi responsabil de operaţiunile acestor restaurante şi viitorul lor.

Apreciez cât este de dificilă această veste pentru toţi cei afectaţi şi vreau să vă asigur că am epuizat fiecare variantă în ultimele luni pentru a încerca să salvez această afacere. Am investit tot ce am putut să investesc.

Din momentul în care a devenit evident că insolvenţa este singura noastră opţiune, m-am asigurat că pot să plătesc salariul fiecărui angajat, fără ca cineva să rămână fără remuneraţie pentru munca sa grozavă” 

Le-a transmis Jamie Oliver angajaților săi, potrivit sursei citate.

Maestrul bucătar britanic Jamie Oliver, celebru pentru emisiunile sale de televiziune şi cărţile de reţetele culinare, a declarat că:

”Deşi nu pot fi prezent în toate restaurantele din întreaga ţară astăzi, vreau să vă mulţumesc pentru munca făcută. 

Voi sunteţi cei mai buni din acest domeniu şi ştiu că o să mergeţi mai departe către alte locuri fără probleme. Îmi pare foarte rău şi vă ofer toată dragostea mea. Vă urez să aveţi tot norocul din lume! Astăzi este o zi foarte tristă” 

Renumitul maestru bucătar s-a folosit de celebritatea sa pentru a promova campanii ce militează pentru o mai bună alimentaţie a elevilor în şcoli şi pentru angajarea tinerilor în industria alimentară. El a pledat pentru introducerea educaţiei alimentare ca materie de studiu în şcoli și de asemenea a lansat un documentar care promovează un “război absolut” împotriva zahărului şi a îndulcitorilor artificiali, însă demersul său a fost criticat de unii dintre colegii săi de breaslă.

Chestiunile ecologice au ocupat un loc proeminent printre interesele sale. Cartea lui de reţete culinare de criză, care îi învaţă pe cititori cum să evite să irosească alimentele, a fost promovată de campania Love Food Hate Waste, finanţată din fonduri guvernamentale, iar restaurantele sale îşi afirmă angajamentul faţă de cauza reciclării.

credit foto: NBC News