DJ-ul care a acceptat provocarea de a mixa dintr-un loc cu totul și cu totul inedit este Alex Parker. Acesta a mixat la o înălțime de 100 de metri de pe o turbină din cel  mai mare parc eolian de pe uscat din Europa, parc amplasat în Constanța. DJ-ul de origine română nu a ezitat niciun moment, fiind entuziasmat de faptul că va fi primul DJ din lume care face acest lucru într-un asemenea mod, unind energia verde cu muzica.

Astfel că tânărul a mixat mai mult de 5 ore la o înălțime considerabilă. Evenimentul, în sine, marchează un parteneriat între Grupul CEZ (deținătorul parcului eolian) și festivalul Neversea. De altfel Grupul CEZ în România este partener al festivalului Nerversea pentru cel de-al doilea an consecutiv, iar prin acest experiment și-au dorit să crească gradul de conștientizare al importanței utilizării surselor alternative de energie în rândul generațiilor actuale. Ba mai mult decât atât, potrivit Agerpres, CEO-ul CEZ România, Ondrej Safar, a declarat:

„Generația Neversea se declară hotărâtă să adopte un stil de viață prietenos cu mediul, iar noi nu facem altceva decât să le susținem planul. Parcul eolian CEZ este, de acum, mai mult decât o amenajare tehnică impresionantă, este dovada că putem face lucruri extraordinare într-un mod sustenabil, dacă îndrăznim să acționăm diferit”.

Atmosfera unică a fost susținută și de echipele tehnice ale Parcului Eolian CEZ și Neversea, care au asigurat desfășurarea în deplină siguranță a „concertului” de la înălțime. Potrivit sursei citate, urcarea echipamentelor, pupitrului și a mixerului DJ-ului s-a realizat cu o macara din turbina eoliană cu o capacitate de 700 de kg, pe o înălțime de până la 100 de metri. Deplasarea persoanelor și a altor aparate de mici dimensiuni s-a realizat cu ajutorul liftului din turbină care doar în acea zi a parcurs o distanță cumulată de peste 3 km.

Prin urmare, în anul 2020 festivalul Neversea va deveni primul festival de muzică din lume care va fi alimentat cu energie verde de la Parcul Eolian al Grupului CEZ din România. De asemenea pentru a se realiza acest proiect măreț, încă de la începutul acestui an organizatorii au început demararea procedurilor necesare pentru acest festival alimentat cu energie verde. În ediția din acest an, zona CEZ va fi prima zonă 100% verde din cadrul festivalului. Zona va fi alimentată în totalitate cu energie regenerabilă și vor fi adoptate măsuri de prevenire a efectelor negative asupra mediului.

„Parteneriatul CEZ & Neversea este un exemplu de bune practici la nivel internațional care demonstrează că două companii din industrii total diferite pot obține rezultate extraordinare împreună prin punerea la comun a unor resurse care transformă în realitate idei și initative extrem de curajoase, menite să contribuie la protejarea noastră și a mediului înconjurător pe termen mediu și lung”

A declarat Bogdan Rădulescu, Head of Partnership al Neversea, conform sursei citate.

credit foto: Realitatea de Constanța