Până la reunirea programată marţi, 15 ianuarie, la baza Coresi, Clubul de Fotbal Rapid face noi schimbări în lot, atât la capitolul achiziţii, cât şi la despărţiri, dar, totodată, îşi pune la punct şi cantonamentul pe care îl va desfăşura în Turcia, relatează mediafax.

După fundaşul stânga Cătălin Oanea (19 ani), adus de la liderul Ligii 2, Sportul Snagov, Rapid a bătut palma cu încă un tânăr jucător. Alin Turbatu (19 ani), un mijlocaş descris de giuleşteni ca fiind iute şi tehnic, dar şi cu un şut foarte bun, a semnat cu formaţia antrenată de Daniel Pancu şi este a doua achiziţie a iernii. Jucătorul vine de la colega de serie CSM Olteniţa, iar în meciul direct, câştigat de alb-vişinii cu 3-1, a înscris golul călărăşenilor.

”Mă bucur foarte mult că am ajuns la Rapid, este o echipă foarte mare, cu o galerie foarte frumoasă, şi sper să reuşim împreună să realizăm toate obiectivele clubului, iar în vară să ne bucurăm de promovarea în liga secundă”

A spus Turbatu pentru fcrapid.ro.