Cum de sezonul estival ne mai despart doar câteva luni, cele mai multe dintre reprezentantele sexului frumos își doresc să arate impecabil. Dar pentru acest lucru trebuie să scape sau cel puțin să amelioreze o parte dintre problemele grave ale pielii și cel mai de temut dușman – celulita. Cunoscută pentru acel aspect urât și nesănătos al pielii, celulita duce la distrugerea elasticității pielii, urmând ca zonele afectate de aceasta să devină dureroase.

Pe de altă parte, celulita este rezultatul unei vieți nesănătoase, haotice și pline de excese. De cele mai multe ori, celulita se prezintă ca o deformare a pielii apărută atât pe coapse, cât și pe abdomen sau fese. Deși se încearcă tratarea ei definitivă, acest lucru nu este posibil, întrucât celulita poate reapărea și nu ține neapărat cont de vârstă.

Consumul excesiv de alcool, băuturi carbogazoase, cafea, dar și alimentația de tip fast-food duc la o dezvoltare rapidă a celulitei. La acestea se mai adaugă consumul de proteine animale, alimentele cu un conținut ridicat de zahăr, dar și consumul acelor alimente care conțin foarte mulți conservanți.

Femeile care își doresc o piele fermă cu aspect sănătos trebuie să reușească să realizeze un echilibru între dietă și exercițiile fizice, care duc către ameliorarea celulitei. De asemenea nu uitați să luați în calcul și următoarele aspecte care vă pot ajuta în ameliorarea și prevenirea celulitei cu bani foarte puțini, fără costuri suplimentare în saloanele de înfrumusețare.

Top 5 factori care vă ajută în ameliorarea celulitei

Chiar dacă nu vă permiteți să cheltuiți o avere pe tratamentele împotriva celulitei ați putea să folosiți cu încredere următoarele remedii:

  1. consumul de ceai verde –  în loc să vă îndreptați către bauturi carbogazoase și sucuri care au adaos de zahăr ați putea începe să le înlocuiți cu ceaiul verde. Fiind bogat în antioxidanți, acesta ajută la oxigenarea zonei afectate de celulită și la tonifierea acesteia;
  2. nu uitați de cele 30 de minute de mișcare – ați putea foarte bine să încercați mersul într-un pas alert sau urcatul și coborâtul scărilor, acestea lucrează foarte bine partea de jos a corpului, astfel încât celulita să dispară de pe coapse;
  3. masajul – ajută la tonifierea și refacerea elasticității pielii;
  4. zațul de cafea – este important atunci când veți aplica terapia prin masaj, având în vedere că zațul de cafea ajută la înlăturarea stratului de celulită și îmbunătățește circulația sângelui la nivelul celular, astfel ajutând la oxigenarea acestuia;
  5. renunțați la toate acele băuturi care au adaos de zahăr, exact așa cum am spus și mai devreme le puteți înlocui cu ceaiul verde.

La prima vedere toate acestea sunt lucruri simple, care nu necesită o sumă enormă de bani, ci dimpotrivă de mai multă atenție asupra vieții voastre. Putem spune că o viață și o dietă echilibrată vă pot aduce rețeta succesului în ameliorarea celulitei.