Deși frică de întuneric poate face parte din dezvoltarea normală a copiilor mici, acest fapt nu este valabil și în cazul copiilor mai mari sau a adulților . Această fobie denumită științific nictofobie – sau teamă obsedantă și angoasantă de întuneric, de noapte, poate determina pe cineva să-și limiteze activitățile, să evite anumite circumstanțe și să experimenteze anxietatea, anticipând că nu există lumină. Se manifestă atunci când îngrijorarea se transformă din mecanismul de protecție înnăscut într-o problemă clinică care este desemnată a fi o fobie.

Această frică ar putea fi de natură evolutivă, mulți prădători acționând noapteaPotrivit specialiștilor, persoanele afectate de această fobie devin nervoase într-un mediu întunecat, dorm cu lumina aprinsă, nu ies din casă noaptea, sau de asemenea pot experimenta anumite simptome fiziologice, incluzând un ritm al bătăilor inimii crescut, transpirație, agitație vizibilă și chiar senzație de rău (grețuri, dureri de cap și diaree sunt frecvente) când sunt forțate să petreacă timp în întuneric. Dacă fobia este severă aceștia încearcă să fugă din camerele întunecoase și să evite să stea afară noaptea. Pot deveni furioase sau în defensivă când cineva încearcă să le încurajeze să petreacă timp în întuneric.

Frica de întuneric poate să nu fie legată de întunericul în sine, ci de pericolele necunoscute ascunse în întuneric (de aceea filmele de groază și suspans utilizează adesea întunericul că pe o cale de a speria spectatorii). Lipsa de protecție și de încredere pot juca un rol foarte important, mai ales dacă aveți tendința de a experimenta frica de întuneric mai des în timp ce sunteți singur. Anumiți psihanaliști consideră că teama de întuneric poate fi legată de anxietatea de separare de o figură primară de atașament.

Chiar dacă simptomele nictofobiei sunt diferite de la o persoană la altă, asta nu înseamnă că aceasta nu se poate trata. Ce-i drept ca pentru orice altă fobie pe care vrei să o depășești sunt câțiva pași pe care trebuie să-i traversezi și de asemenea să-i implementezi în viața de zi cu zi.

În cazul în care acești pași au fost implementați, dar nu au avut nici un efect benefic, trebuie să luați în calcul și un ajutor specializat. Nitofobia are anumite criterii de diagnostic care sunt comune tuturor fobiilor, ceea ce le distinge de temeri simple. Terapiile cu o singură persoană, cu membrii din familie sau terapia de grup vă poate ajuta să treceți peste obstacolele impuse de teama voastră de întuneric. Scopul terapiei este de a contesta convingerile înfricoșătoare despre întuneric prin înlocuirea psihologiei negative cu gânduri mai pozitive.

De asemenea este necesar să luați în calcul și următoarele aspecte pentru a avea parte de un somn bun în timpul nopții:

  • verificați-vă camera înainte să adormiți – chiar dacă pare puțin amuzant, dacă aveți senzația că cineva se ascunde în camera voastră puteți să verificați toate acele locuri care vă trezesc aceste suspiciuni;
  • păstrati-vă camera în ordine – este mult mai ușor să scapi de temeri când spațiul unde vei sta pe timpul nopții este aranjat și ordonat. Cel puțin vei fi sigur că nimeni nu se poate ascunde în camera ta;
  • aranjează-ți camera de dormit, astfel încât să fie mult mai primitoare – dormitorul tău să fie locul perfect pentru relaxare unde temerile nu își au locul;
  • până adormiți puteți să profitați de câteva momente în care să ascultați acel tip de muzică care să vă aducă relaxare și care să vă facă să vă destindeți;
  • nici animalele de companie nu sunt de neglijat –  dacă aveți prin preajmă animale de companie acestea vă pot ajută în a vă depăși teama de întuneric și vă pot relaxa, astfel încât să aveți parte de un somn bun;
  • în cele din urmă nu trebuie să uitați nici de o sursă de lumină ambientală care să va ofere un confort sporit pe timpul nopții.

Prin urmare orice fobie se poate trata, indiferent dacă este vorba de teama de întuneric sau oricare alta, doar dacă conștientitați faptul că trebuie să vă învingeți aceste temeri.