Într-o postare de zilele trecute spuneam cât de important este timpul petrecut în preajma familiei, în preajma celor mici. Iar dacă nu ai prea multe idei despre cum să-ți petreci acest timp cu cel mic, în cele ce urmează vă vom prezenta câteva idei de jocuri dedicate acestora. În plus trebuie să știi că aceste jocuri dezvoltă legătura părinte-copil, având un rol fundamental în dezvoltarea prichindelului.

Jocurile te pot sprijini în educarea celui mic, în metoda de învățare a lucrurilor noi, dar și pentru a le forma diverse aptitudini și pentru a-i ajuta să-și descopere potențialul. Un alt aspect foarte important de care depinde succesul celui mic în viață este legat de dezvoltarea inteligenței emoționale a copiulului.

Iar pentru acest lucru este recomandat cel mai bun joc din România care poate face asta, EQ Game. Ba mai mult decât atât aceste jocuri de dezvoltare a personalității copilului te vor scuti și de căratul jucăriilor, deoarece acestea se vor juca doar prin cuvinte. De altfel printre aceste jocuri practice și rapide se numără și acestea:

  • completarea propozițiilor – tu vei începe o propoziție, iar juniorul tău o va continua cu ceea ce își dorește și ceea ce simte în acel moment;
  • cuvinte opuse – jocul este perfect pentru a-l învăța pe cel mic o gamă vaiată de antonime, tu îi vei spune un cuvânt, iar el îți va spune contrariul acestuia;
  • ghicitori – cu siguranță este jocul cel mai îndrăgit de copii, având în vedere că sunt atrași de ghicitori;
  • ce nume începe cu…? – este jocul prin care îi poți învăța pe cei mici nume și prenume, dar și derivatele acestora.

Până la urmă nu este chiar atât de greu să găsești jocuri pe placul celor mici, dar care între timp să se dovedească a fi utile pentru dezvoltarea lor. Prin urmare acestea fac parte din timpul de calitate petrecut în preajma lor despre care v-am vorbit.