Un explorator american a finalizat ceea ce se pretinde a fi cea mai adânca scufundare făcută de om vreodată – întorcându-se la suprafață cu vestea deprimantă că există deșeuri din plastic acolo jos, informează CNN. Victor Vescovo a atins cota de 10.927 metri adâncime în Groapa Marianelor din Oceanul Pacific, ca parte a misiunii de cartografiere a mediilor subacvatice aflate la cea mai mare adâncime din lume. Vescovo a stabilit un record pentru cea mai adâncă scufundare solo din istorie, a spus echipa sa. Recordul anterior a fost deținut de regizorul filmului “Titanic”, James Cameron, în 2012.

Pe lângă patru specii noi care ar putea oferi indicii despre originea vieții pe Pământ, Vescovo a spus că a observat o pungă de plastic și ambalaje de bomboane în cel mai adânc punct al planetei. Echipa lui mai târziu a declarat că testele sunt în curs de desfășurare pentru a determina exact ce a văzut exploratorul, dar se crede că acele obiecte sunt create de om.

Potrivit sursei citate, Victor Vescovo a declarat:

„Am căutat diferite vietăți, formațiuni geologice unice, dar și obiecte create de om și am încercat să văd dacă există și un loc mai adânc decât cel atins în 1960 de batiscaful Trieste”.

Vescovo, un finanțator în vârstă de 53 de ani, fost ofițer de marină, a declarat legat de călătoria sa în adâncuri că a avut scopul de a testa limitele fizice umane, la fel de mult ca și descoperirile științifice. Exploratorul a putut să realizeze această scufundare cu ajutorul unui submersibil denumit The Limiting Factor. Presiunea este de o mie de ori mai mare decât la suprafață, iar submersibilele care se scufundă acolo trebuie, din acest motiv, să fie foarte rezistente.

”Era rece, era liniște, era o pace fantastică”

Spune Vescovo care povestește că a observat diverse creaturi marine chiar și la peste 7.000 de metri adâncime.

Groapa Marianelor este cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului, aflat în Oceanul Pacific,la nord de ecuator în apropiere de Insulele Mariane ce aparțin de Melanezia, având 11.022 m adâncime. La 23 ianuarie 1960, Groapa Marianelor a fost vizitată pentru prima dată de Jacques Piccard și Don Walsh, care, după o coborâre în batiscaf care a durat 4 ore și 48 de minute, au atins adâncimea de 10.916 m.

Descoperirile făcute în cadrul proiectului actual au inclus castraveți de mare transparenți, dar și un amfipod numit Hirondellia gigas. Tot acolo, exploratorul a observat o pungă de plastic și ceea ce păreau a fi niște ambalaje de bomboane. Echipa a spus că oamenii de știință urmează să efectueze teste asupra creaturilor găsite pentru a determina procentul de materiale plastice din ele.

Această descoperire trage încă un semnal de alarmă cu privire la pericolul poluării oceanelor și chiar dacă în ultima perioadă s-au impus câteva norme pentru a putea proteja oceanele de deșeuri, acestea nu sunt suficiente și va trebui ca întreaga populație a planetei să depună eforturi în acest sens.

credit foto/video: cnn, theguardian