Când vine vorba de agitația în care ne găsim în fiecare zi ne dăm seama că nu mai avem timp suficient nici măcar pentru a respira așa cum se cuvine. De altfel stresul a devenit parte din viața nostră și foarte multe persoane se plâng de acest lucru. Cu toate astea avem la dispoziție diferite variante pentru a ne deconecta de la problemele zilnice, de la toate lucrurile care ne aduc momente stresante și de foarte multe ori ne pot agrava starea mentală.

Deși sunt nenumărate persoane ce apelează la psihologi pentru a ține stresul la distanță, altele apelează la terapii ocupaționale și în același timp de relaxare. Sunt persoane ce preferă să-și vindece stresul prin arta broderiilor manuale. De altfel aceasta face parte din terapia ocupațională, ce în continuare a rămas un studiu al practicilor medicale.

Au fost multe studii care au explorat relația dintre creativitate și bunăstare: beneficiile, în special pentru cei care suferă de boli mintale. Bineînțeles această terapie te ajută să faci față anxietății și, uneori, durerii. Iar aceasta este puterea de vindecare a cusutului: o modalitate de a exprima, uneori diminua, durerea folosind un limbaj tactil oferit de către un ac și un fir.

Cusutul devine din ce în ce mai recunoscut ca o modalitate eficientă de combatere a depresiei, nivelul de concentrare cerut de lucrul cu mâna – fluxul său – calmează mintea și reduce stresul.  Sentimentul de împlinire poate spori sănătatea mintală și îmbunătăți sistemul imunitar, deoarece scutirea de la presiunea multitasking-ului se înlocuiește prin focalizarea pe un singur lucru.

În epoca noastră unde social media este în prim plan, și din moment ce am devenit mai distanțați fizic unul de celălalt, cusutul este o garanție pentru izolare, o modalitate de a păstra legătura între mână și minte care lucrează în armonie pentru a transmite ceea ce se află în inimile noastre. Și de asemenea să nu uităm că acesta este unul din modurile prin care poți să-ți dezvolți rapid creativitatea.