Votul din Diaspora la alegerile prezidențiale din noiembrie, care se va desfășura pe parcursul a trei zile, vineri, sâmbătă și duminică, ridică mai multe probleme de logistică decât au fost luate în calcul la adoptarea noii legislații electorale prin care s-a dorit să nu se mai repete ceea ce s-a întâmplat în 26 mai la alegerile europarlamentare în secțiile de votare din afara țării. Ambasadorii care au comunități mari de români au avut o întâlnire foarte tensionată, săptămâna trecută, cu reprezentanții MAE, AEP și STS, reproșându-le acestora că este imposibil să rezolve, logistic, cerințele introduse în legislație, anunță digi24.ro.

Cea mai mare problemă, au explicat surse participante la întâlnirea dintre ambasadori, secretarul general al MAE, prim adjunctul de la STS și președintele AEP, Constantin Mitulețu, este legată de spațiile pe care ambasadele trebuie să le închirieze pentru organizarea alegerilor.

Asta deoarece nu sunt suficiente 3 zile pentru închiriere, ci este nevoie de 7 sau 8 zile, timp în care în aceste spații se instalează cabine de vot, se pregătesc urne, se fac întâlniri ale membrilor secției de votare, numărătoarea voturilor, curățenie etc. Locațiile publice din străinătate la care ar putea apela ambasadele sunt greu de eliberat pe parcursul unei săptămâni de lucru, iar locațiile private sunt foarte scumpe, explică ambasadorii contactați de digi24.ro.

Constantin Mitulețu, președintele AEP, a explicat că numărul de secții de votare a fost mărit la 900, mai mult decât dublu față 441 câte s-au dovedit insuficiente la alegerile din 26 mai.

„Problemele pe care le-au ridicat ambasadorii țin doar de misiunile lor diplomatice. Întinderea votului din Diaspora pe mai multe zile creează aceste probleme, majoritatea fiind de natură logistică. Gândiți-vă însă, că și președintele, și premierul, și Parlamentul au propus inițial 7 zile. Noi, AEP, am fost singura instituție care am susținut și am insistat pentru votul pe 3 zile. Am cântărit, am analizat că e mult pe 7 zile. Dacă făceam pe 7 zile era și mai rău. În acest moment, din ce ne-a comunicat MAE, sunt aproximativ 900 de secții de vot în Diaspora”,

a declarat Mitulețu.

În plus, există și o problemă legată de experiențele trecute cu români supărați în ziua votului.

„Eu voi avea mari dificultăți să găsesc spații pentru secții pentru că nici nu mai vor să audă de români. Și acum pe pereții unei clădiri în care a fost secție de vot la europarlamentare e scris m…e PSD”,

a povestit un șef de misiune diplomatică.

Costul estimativ al votului din Diaspora este de 35 de milioane de euro, din care 10 milioane de euro este costul suportat de AEP pentru votul prin corespondență și buletinele de vot. Anii trecuți suma cheltuită pentru votul în Diaspora era în jur de 4 milioane de euro, a mai explicat președintele AEP.

În ciuda faptului că românii din Diaspora pot vot acum şi prin corespondenţă, până acum, potrivit AEP, s-a înregistrat un număr foarte mic de alegători pentru această modalitate simplă şi rapidă de vot, în acest moment fiind vorba de aproximativ 21.000 de persoane.

Preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, aminteşte cetăţenilor români care au domiciliul sau reşedinta în străinătate că mai au la dispoziţie 6 de zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro şi le recomandă să opteze cu încredere pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără cozi, fără deplasări şi fără costuri.

În acest context, premierul Viorica Dăncilă a declarat joi că a cerut Autorităţii Electorale Permanente să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral, pentru a creşte numărul celor care pot vota prin corespondenţă.

„Am cerut Autorităţii Electorale Permanente să extindă termenul pentru înscrierea românilor din străinătate în Registrul electoral, pentru a creşte numărul celor care pot vota prin corespondenţă”,

a spus Dăncilă la deschiderea Forumului românilor de pretutindeni, eveniment ce are loc în Bucureşti.