Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene și Comisar european, după critici destul de dure la adresa României, insistă de la Bruxelles că în ciuda discuțiilor purtate cu reprezentanții guvernului, nu este convins că România s-a îndreptat și face un apel către guvernul României să nu dea OUG pe legile Justitiei si să oprească anchetarea “functionarilor de rang inalt din Justitie” (potrivit Antena3), amenințând România că în cazul în care nu se iau măsuri concrete, Comisia Europeană va fi forțată să ia măsurile pe care le are la îndemână.

”Independența justiției și statul de drept sunt foarte importante pentru fiecare țară din UE, reprezintă coloana vertebrală a Uniunii Europene. (…) Am informat Colegiul de conducere cu privire la situația din România. România trebuie să revină urgent la un proces de reformă corect și să se abțină de la orice măsuri care vor afecta legislația penală și statul de drept. (…) Aș vrea să avertizez România să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar și să nu dea OUG pentru a crea impunitate pentru funcționarii de rang înalt care au probleme cu legea. (…) Am avut mai multe convorbiri cu doamna prim-ministru în ultimele 2 luni. I-am arătat foarte clar că a vorbi de dragul vorbei nu este suficient și avem nevoie de rezultate cât mai curând. (…)Discuțiile tehnice acoperă toate subiectele, recomandările din MCV, ordonanțele de urgență, transpunerea directivei privind drepturile victimelor și directiva privind prezumtia de nevinovăție, precum și Secția specială de urmărire a magistraților(…). Îndeplinirea condițiilor din MCV este esențială. Am reușit să reîncepem discuția la nivel tehnic, însă din păcate nu am putut încă să tragem concluzia că România este pe calea cea bună (…) . Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, atunci CE trebuie să facă ceva concret”

A spus Frans Timmermans.

Cu privire la cazul Kovesi, Frans Timmermans își reafirmă suportul pentru Laura Codruța Kovesi.

”Cunosc situația doamnei Kovesi. Ea este susținută în continuare de Parlamentul European și trebuie să spun că o cunosc foarte bine. Am lucrat câțiva ani cu dumneaei și este o juristă de foarte bună calitate, am rămas impresionat și o admir pentru curajul său. Pentru noi este foarte important ca ea să-și poată prezenta candidatura în fața Comisiei Europene.”

A declarat Frans Timmermans.

Reacția lui Timmermans vine după ce Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, ar urma să trimită o scrisoare Guvernului Dăncilă în care își va manifesta nemulțumirea față de comportamentul ”inacceptabil” față de Kovesi.