Președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a acceptat-o pe Adina Vălean pentru a prelua funcția de comisar european pentru Transporturi, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al echipei de tranziție a Executivului UE. Asta, după ce șefa CE i-a supus unui interviu pe ambii candidați ai României, Vălean și Siegfried Mureșan, iar ultimul a fost refuzat, netrecând testul interviului unde s-a descurcat bine, dar nu suficient.

„România a transmis astăzi (miercuri – n.r.) două nume de candidați pentru postul de comisar. Ambii candidați au avut interviuri cu președintele ales și s-au descurcat bine. Președintele ales a decis ca Adina Vălean să preia portofoliul Transporturilor. Vălean este un europarlamentar experimentat, care a fost deja președintele comisiei ENVI și este în prezent președintele ITRE.

În cariera sa a acumulat experiență pe subiectele asociate portofoliului Transporturilor. A fost raportor al mecanismului „Conectarea Europei” (Connecting Europe Facility – n.r.), prin care este susținută infrastructura în domeniul transporturilor, energiei și serviciilor digitale.

Prin acest proiect a lucrat la sisteme de conectare a vehiculelor și de reducere a emisiilor de dioxid de carbon”,

a transmis purtătorul de cuvânt al echipei de tranziție a Comisiei Europene.