Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan a fost ales, joi, vicepreşedinte al Partidului Popular European (PPE) la Congresul care a avut loc la Zagreb, în Croaţia, transmite Mediafax. Potrivit sursei citate, un obiectiv prioritar al mandatului său va fi Bugetul multianual al Uniunii Europene post-2020.

„În mandatul meu de vicepreşedinte, voi lupta în primul rând ca Partidul Popular European să fie partidul european care contribuie decisiv la întărirea României în Uniunea Europeană. Vreau ca Partidul Popular European să fie în continuare partidul care rezolvă problemele oamenilor, partidul care nu se joacă cu temerile europenilor, ci care oferă soluţii ce funcţionează în realitate. Consider că trebuie să apărăm valorile europene. În România, noi, Partidul Naţional Liberal, am câştigat alegerile europarlamentare cu steagul Uniunii Europene în mâinile noastre. Apărând valorile europene în fiecare stat membru, aşa cum am făcut şi în România, îi vom avea pe oameni de partea noastră”,

a declarat, potrivit Mediafax,  Siegfried Mureşan, după votul din Congresul PPE.

Siegfried Mureşan a mai precizat că un obiectiv prioritar al mandatului său va fi Bugetul multianual al Uniunii Europene post-2020.

„Trebuie să adoptăm bugetul cât mai repede şi trebuie să adoptăm un buget adecvat priorităţilor propuse. Dacă vrem să facem mai mult pentru oameni, ne trebuie şi o finanţare pe măsură. Voi sprijini acest obiectiv şi din Parlamentul European, unde sunt vicelider al Grupului PPE responsabil pentru buget. PPE a câştigat ultimele 4 alegeri europene. Pentru a continua să câştigăm în viitor, trebuie să evoluăm, trebuie să ţinem pasul cu aşteptările oamenilor, inclusiv cu noile aşteptări ale tinerilor. De aceea, o altă prioritate a mea va fi să reprezint interesele noii generaţii. Este datoria noastră să echipăm tinerii europeni cu acele aptitudini de care au nevoie într-o Europă unită. Cum 65% din angajatori apreciază experienţa internaţională a viitorilor angajaţi, obiectivul meu este să extindem toate acele programe care încurajează mobilitatea, precum Programul de mobilitate universitară «Erasmus». Voi lucra îndeaproape cu noul preşedinte al PPE, Donald Tusk. Este un prieten al României, un om politic care înţelege foarte bine aşteptările poporului român de la Uniunea Europeană”.

Partidul Național Liberal este afiliat la PPE, astfel la Congresul PPE de la Zagreb a participat o delegație formată din aproximativ 30 de membri ai PNL în frunte cu președintele Klaus Iohannis și președintele PNL Ludovic Orban.

Foto:Digi 24