Comisia de afaceri juridice a Parlamentului European (JURI) a decis să îi invite joi, 26 septembrie, pe Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi, comisarii europeni desemnaţi din partea României, respectiv a Ungariei, la o audiere extraordinară, au declarat miercuri, pentru AGERPRES, surse de la Bruxelles.

Rovana Plumb a fost desemnată comisar european pentru transporturi în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen, iar audierea sa în comisiile europarlamentare Transport şi turism (TRAN) şi Mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) este prevăzută pentru 2 octombrie, la ora locală 09:00 (07:00 GMT).

Potrivit sursei citate, preşedintele JURI le-a transmis celorlalţi membri ai acestei comisii informaţii suplimentare despre persoana care a împrumutat-o pe Rovana Plumb pentru a face o donaţie către partid. După o discuţie îndelungată, membrii JURI au decis că este nevoie de clarificări suplimentare pe acest subiect şi că Rovana Plumb va fi invitată joi în Comisia de afaceri juridice a PE pentru a răspunde la întrebările referitoare la credite.

În cazul lui Laszlo Trocsanyi, preşedintele JURI a oferit informaţii cu privire la problema ridicată săptămâna trecută referitoare la suspendarea activităţii sale de avocat. Deşi aceste informaţii au confirmat explicaţiile date de eurodeputatul ungar Jozsef Szajer, membrii ecologişti din JURI au cerut redeschiderea discuţiei şi au ridicat o serie de întrebări privind firma de avocatură a lui Laszlo Trocsanyi şi legăturile cu guvernul ungar.

De asemenea, membrii JURI au discutat despre potenţialul conflict de interese în cazul lui Johannes Hahn, comisarul european desemnat de Austria. În final, ei au votat recomandarea ca Hahn să îşi vândă acţiunile deţinute.

Comisarul european desemnat din partea Poloniei, Janusz Wojciechowski, va primi o nouă scrisoare în care i se cere să clarifice informaţiile despre un apartament din Bruxelles pe care l-a achiziţionat în 2016. Eurodeputaţii PPE din JURI au pus sub semnul întrebări explicaţiile oferite în scris de Wojciechowski şi au considerat că încă există inconsecvenţe referitoare la apartamentul respectiv, care trebuie să fie clarificate.

Situaţia comisarilor desemnaţi Josep Borrell, Vera Jourova, Stella Kyriakides, Elisa Ferreira, Didier Reynders, Sylvie Goulard şi Virginijus Sinkevicius a fost clarificată, ei urmând să fie audiaţi în comisiile abilitate ale PE conform programării iniţiale.

Procedura de nominalizare a celor 26 de comisari ai viitoarei Comisii Europene a Ursulei von der Leyen – care urmează să intre în funcţiune pe 1 noiembrie – constrânge fiecare candidat să le transmită parlamentarilor europeni o declaraţie de avere, în care îşi precizează activele, bunurile imobiliare, precum şi precedentele activităţi.

Numai pe baza acestui document, eurodeputaţii îi autorizează sau nu să treacă la etapa următoare: audierea lor în hemiciclu, prevăzută între 30 septembrie şi 8 octombrie, necesară pentru ca nominalizarea lor să fie validată, scrie France Presse.

Foto: romaniaTV