Esenţa preşedinţiei României la Consiliul UE a fost de a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor, a punctat noul preşedinte al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), Iratxe Garcia Perez, în timpul dezbaterii de evaluare a realizărilor mandatului ţării noastre, desfăşurată marţi după amiaza în plenul Parlamentului European la Strasbourg, conform agerpres.

”România a deţinut Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-un moment cheie pentru viitorul Uniunii Europene. Nu a fost deloc o sarcină uşoară, nu doar pentru că provocările erau majore, era nesiguranţa Brexitului, ci şi pentru că perioada de lucru a fost scurtă deoarece au avut loc alegerile europene. Însă fără îndoială a fost una dintre preşedinţiile cele mai rodnice, şi de aceea ţin să felicit guvernul român”

A spus şefa socialiştilor din PE.

Adresându-se premierului român Viorica Dăncilă, prezent la dezbatere, eurodeputata din Spania a declarat că guvernul român a dat dovadă de bună credinţă, fapt care a înlesnit multe acorduri, şi de asemenea a făcut multe eforturi pentru a pregăti terenul pentru o eventuală ieşire a Marii Britanii din UE pentru ca impactul să fie cât mai uşor atât pentru cetăţenii britanici, cât şi pentru restul cetăţenilor europeni.

”Aceasta a fost esenţa preşedinţiei dumneavoastră, să veniţi în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor”

A sintetizat Iratxe Garcia Perez.

Perez a ţinut să evidenţieze ca o mare reuşită a mandatului României adoptarea unei directive pentru a ajunge la o conciliere între viaţa profesională şi cea personală, astfel că pentru prima oară a fost instituit un concediu de paternitate remunerat.

”În aceste luni, guvernul român a promovat Europa solidarităţii, a dreptăţii, a egalităţii de şanse şi a egalităţii de gen. Însă au fost promovate şi valorile de diversitate care sunt atât de necesare acum în faţa celor care vor să se protejeze şi se tem de ceea ce este diferit. De aceea vă mulţumesc pentru iniţiativele împotriva xenofobiei, antisemitismului şi tuturor formelor de intoleranţă”

A spus preşedinta grupului S&D în finalul intervenţiei sale.

Eurodeputatul UDMR, Iuliu Winkle, într-o intervenție la antena3 consideră că această dezbatere din PE aduce pentru România atât lucruri bune cât și pericole pentru că în ciuda laudelor primite de diplomații români în Parlametul European, rezultate politice a celor șase luni de mandat s-au lăsat așteptate în ce privește țară noastră.

“Această dezabtere care a avut loc de dimineață are și niște știri bune și niște pericole pentru România. În momentul dezbaterii despre președinția României a fost un moment caracterizat printr-o slabă prezență în sală. Celelalte aspecte au fost cel tehnocratic și politic. Au fost lăudați diplomații români, toți cei care au contribuit, dar evident că dacă vrem să facem analiza politică, rezultate politice a celor șase luni, acestea s-au lăsat așteptate.” 

A declarat Iuliu Winkle la antena3.