Peste 207.000 de români au fost prezenţi la urne, în străinătate, până sâmbătă la ora 18:00.

Acestora li se alătură aproximativ 25.200 de români din diaspora care au votat prin corespondenţă. Astfel, până în seara celei de-a doua zile de scrutin în diaspora, au votat, în total, peste 232.000 de români, potrivit portalului Biroului Electoral Central, citat de agerpres.ro.

În premieră, anul acesta, românii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru a alege preşedintele României la urne, în 835 de secţii de votare. Vineri s-a putut vota între ora locală 12:00 şi ora locală 21:00, iar sâmbătă şi duminică, între ora locală 7:00 şi ora locală 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot să îşi exercite dreptul de vot până la ora locală 23:59.

Foto: digi24