Partidul AfD (Alternativa pentru Germania) a luat ființă în anul 2013. Pe fondul crizei economice, partidul milita pentru scoaterea Germaniei din zona euro. A urmat apoi  criza migrației când, pe fondul războiului din Siria, milioane de cetățeni majoritar musulmani, au luat cu asalt Europa. Pe măsură ce tot mai mulți germani manifestau sentimente anti-imigranţi, popularitatea partidului a crescut, AfD fiind în acest moment cel mai mare partid de opoziție din Germania.

Pe fondul apropiatelor alegeri pentru Parlamentul European, partidul a dat publicității un manifest prin care solicită reforme radicale în UE, amenințând chiar cu ieșirea Germaniei din Uniune în cazul în care blocul european nu va fi reformat.

Recent, membrii radicali ai partidului au cerut la convenţia din landul Saxonia ca în manifestul grupării pentru alegerile europarlamentare să fie inclusă şi o cerere ca Berlinul să părăsească UE în următorii cinci ani dacă blocul european nu se va reforma, punct de vedere cu care nu sunt de acord liderii partidului Alexander Gauland şi Jorg Meuthen, se arată în manifestul partidului, citat de Deutsche Welle, conform news.ro.

Conform aceleiași surse, AfD i-a criticat dur şi pe cei „751 de membri privilegiaţi” ai Parlamentului European în manifestul său. „Vedem naţiuni care au competenţa exclusivă de a face legi”, se arată în manifest.