O sucursală a Fortis Bank, banca belgiană parte a grupului BNP Paribas, a fost spartă de hoți, arată poliția și presa belgiană.

Pe scurt, hoții pornind de la o clădire din vecinătatea băncii au săpat un tunel până la canalizarea orașului ca mai apoi după ce au pătruns în canalizare, au săpat un nou tunel pana în camera cu cutii de valori a băncii unde au spart zeci de cutii de valori, care conțin de obicei bijuterii, sume cash considerabile și hârtii de valoare.

La plecare se pare că hoții au declanșat sistemul de alarmă, probabil involuntar, dar au reușit să dispară înainte de venirea poliției. Nu există deocamdată niciun suspect.

Reamintim că în 2003 tot la Anvers a avut loc “furtul secolului”, când o bandă de hoți au spart un seif în Cartierul diamantelor, reușind să fure diamante și aur în valoare de peste 100 de milione de euro, caz încă nerezolvat.

Cazul de ieri este însă o copie perfectă a celebrului atac asupra băncii Société Générale din Nisa, din 1976, hoții folosindu-se tot de tunele și canalizare, au penetrat în bancă și au spart peste 300 de casete de valori, reușind să fure bani și bijuterii la valoarea de azi de peste 30 de milioane de euro.

Sursa foto: theguardian.com.