Fiul lui Osama bin Laden, Hamza, care încerca să conducă o reorganizare a grupării teroriste al-Qaida, este considerat mort, potrivit informațiilor deținute de serviciile secrete americane, citate de presa din Statele Unite. NBC News a raportat că Statele Unite au primit informații despre faptul că a murit, citând trei oficiali americani. New York Times, care citează doi oficiali ale căror nume nu au fost făcute publice, a raportat, de asemenea, că Hamza bin Laden a fost ucis cândva în ultimii doi ani și că a fost nevoie de timp pentru a confirma decesul, conform The Guardian.

În raport a fost menționat faptul că SUA a contribuit la acțiunile care au dus la moartea moștenitorului al-Qaida, despre care se crede că ar fi avut vârsta de aproximativ 30 de ani. Hamza bin Laden a căutat să pună în scenă atacuri asupra țintelor occidentale, cu scopul de a restabili statutul grupării Al-Qaida în avangarda grupărilor jihadiste extreme, după mulți ani de declin, fiind eclipsată de activitatea grupării Statul Islamic. S-a crezut că ar avea baza în zonele tribale ale Pakistanului, de-a lungul graniței cu Afganistanul.

“Îl pregăteau în mod clar pentru a fi un succesor din generația următoare.(…) Ayman al-Zawahiri (liderul oficial al-Qaida) nu a fost un lider în mod special. Are un fel de deficit de carismă. Și încercau să îl promoveze pe acest tip.”

A afirmat Peter Bergen, un expert al-Qaida și director al programului de securitate internațională în cadrul fundației New America, conform sursei citate.

Deși Hamza bin Laden a făcut declarații publice în ultimii ani, Bergen a ridicat întrebări dacă el a fost un lider operațional. În timp ce afiliații al-Qaida au activat în Siria, Yemen și Africa, organizația centrală al-Qaida, care s-a aflat în spatele atacurilor de la 11 septembrie, nu a efectuat operațiuni semnificative.

Donald Trump a fost întrebat de reporteri în cursul zilei de miercuri dacă SUA au informații despre faptul că Hamza bin Laden este mort, la care președintele american a răspuns: „Nu vreau să comentez despre asta”.

În ultima sa declarație publică din martie 2018, făcută prin intermediul surselor media ale grupării al-Qaida, Hamza bin Laden a amenințat Arabia Saudită și a îndemnat populația din peninsula arabă să se revolte. În martie anul acesta, Arabia Saudită i-a revocat cetățenia după ce SUA a oferit o recompensă de 1 milion de dolari pentru a-l localiza ca parte a programului „recompense pentru justiție”.

Osama bin Laden a fost ucis de forțele speciale americane care au efectuat o descindere la proprietatea sa din Pakistan în 2011. Se credea că Hamza se afla în arest la domiciliu în Iran, iar documentele recuperate din complexul de clădiri indicau că se încerca reunirea acestuia cu tatăl său .

Hamza a fost alături de tatăl său în Afganistan înainte de atacurile din 11 septembrie asupra SUA, petrecând ceva vreme împreună în Pakistan, după ce invazia din Afganistan, condusă de SUA, a împins o mare parte din conducerea superioară a grupării Al-Qaida acolo, potrivit Instituției Brookings.

Potrivit The Guardian, o notificare de pe site-ul consiliului de securitate al ONU spunea:

„Hamza bin Laden a primit un rol mai important în cadrul Al-Qaida și se consideră că are capacitatea de a-și îndeplini amenințările. Popularitatea lui Hamza este în creștere printre adepții Al-Qaida și a devenit cel mai probabil succesorul unei noi versiuni a al-Qaida. Hamza încearcă să crească rețeaua al-Qaida și să utilizeze o nouă fază de atacuri teroriste în marile orașe occidentale pentru a se face cunoscut și anunța reîntoarcerea Al-Qaida cu el însuși ca un nou lider.”

credit foto: Daily Star