În situația unui Brexit iminent și al euroscepticismului în creștere, UE mai primește o lovitură odată cu opoziţie venită din întreg spectrul politic al Elveţiei care va face totul pentru a face imposibilă semnarea de către guvernul acestei ţări a unui nou tratat cu Uniunea Europeană luna viitoare, scrie joi agenţia Reuters citând surse implicate în acest dosar.
Un eşec al semnării acordului pe care Bruxelles-ul îl doreşte de un deceniu şi care este negociat de patru ani ar arunca relaţiile Elveţiei cu cel mai mare partener comercial al ei într-o nouă eră glaciară, care ar putea perturba serios comerţul şi toate înţelegerile de securitate transfrontaliere, informează agerpres.ro.
Cu un tratat aflat în prezent în impas, Comisia Europeană a ameninţat că nu va prelungi dincolo de jumătatea anului în curs recunoaşterea regulilor Bursei elveţiene care permit investitorilor europeni să facă tranzacţii cu acţiuni în Elveţia.