Președintele României, Klaus Iohannis, liderul Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au sustinut o conferinţă de presă joi seara, după summitul UE de la Sibiu, în care au anunţat concluziile reuniunii, informează mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la finalul Summitului informal UE de la Sibiu, că mesajul comun este unul de unitate şi continuare a proiectului comun.

“Centrul dezbaterii privind viitorul UE. Europa a venit în România. Evenimentul ne-a demonstrat că putem scrie împreună viitorul UE. Ne-am dorit şi am reuşit să avem un summit al unităţii şi determinării de a continua proiectul integrităţii europene, ca proiect de prosperitate şi pace, atât spre interior, cât şi spre exterior. Mă bucur că dinspre Romînia porneşte un mesaj pozitiv unitar al statele membre de a consolida UE pe baza unui set clar de principii şi valori. Acest mesaj de unitate rezonează cu motto-ul preşedinţiei Coeziunea ca valoare comună eurpoeană”

A declarat Klaus Iohannis.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a anunţat la finalul summitului informal de la Sibiu că va convoca pe 28 mai o reuniune a celor 28 de lideri pentru a stabili procedurile desemnării noilor lideri.

“Lumea în jurul nostru e tot mai schimbătoare şi mai imprevizibilă, iar rezultatele se vor concretiza cănd Consiliul European va adopta această agendă strategică. Lilderii UE au demostrat categoric că doresc să îşi asume responsabilitatea nu doar pentru evenimente politice. Statele membre vor să formeze calea pe care merge UE, cum funcţionează şi se dezvoltă. Personal cred că e de dorit să gândim aşa (…) Doresc să menţin spiritul acestor discuţii. În acest context aş dori să anunţ că imediat după alegeri, pe 28 mai voi convoca o reuniune a celor 28 lideri pentru a demara procedura de alegeri pentru lideri. Procedura va trebui să efecte echilibrul geografic pentru ca ţările mici să fie respectate în UE. Când e vorba de astfel denumire e vorba de echilibru de gen şi politic. E de dorit să ajungem la un consens legat de aceste decizii. E bine să fim realişti. Dacă vor fi greu de realizat aceste înţelegeri, atunci vom supune la vot aceste decizii. Vrem să facem aceste numiri la Consiliul European în iunie”

Donald Tusk făcând o nouă supriză asistenței când și-a continuat mesajul în limba română.

”Am vorbit din suflet pentru România. Ați organizat un summit excepțional. Europa e mândră de dumneavoastră. M-am îndrăgostit de Sibiu, toată lumea s-a îndrăgostit de dumneavoastră.”

A mai spus Donald Tusk, considerând că întâlnirea de la Sibiu a fost organizată magic.

Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a declarat că totul merge prost în cadrul structurii europene ar fi o eroare, dar nici nu există perfecţiune.

“De multe ori se spune că UE nu a ştiut să se ridice la înălţimea aşteptărilor, dar avem peste 30 de directe care în proporţie de 80% au fost adoptate. Sigur că s-ar fi putut face mai multe, dar instituţile europene ar fi reuşit să prezinte şi cele 7 propuneri din 2017 privind sistemul de azil. Atunci lanţul ar fi fost şi mai impresionat. Dar aş putea spune că esenţialul există. Tot ce nu s-a realizat sperăm să se realizeze în a doua jumătate a anului”, a declarat Jean Claude Juncker preşedintele Comsiei Europene. (…) Am constat azi că sloganul meu To be big on big and to be small on small este un slogan care a fost adoptat de ceilalţi actori de asemenea. E important să privim lucrurile europene îndeaproape şi să constatăm că faţă de 2014 şomajul a scăzut şi a revenit la un nivel comparabil cu cel de dinainte de criza din 2007. Deficitele au scăzut. Să spunem că totul merge prost e o eroare. Dar nici să spunem că totul merge bine şi perfect. Ar fi incomplet”

A declarat Jean Claude Juncker preşedintele Comsiei Europene.

Reamintim că cei 27 de lideri prezenți la summit-ul de la Sibiu, au semnat Declarația comună de la Sibiu în zece puncte în care și-au reafirmat dorința de a continua programul european împreună.