Prim-ministrul britanic Boris Johnson pregăteşte un plan legal pentru stoparea unei amânări a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a anunţat duminică publicaţia The Telegraph, conform Reuters, citată de mediafax.

Consilierii lui Boris Johnson s-au reunit duminică pentru a stabili o strategie prin care să oprească încercările Parlamentului de a forţa o amânare de trei luni a Brexit, în cazul în care nu se stabileşte un acord.

Conform acestui plan, Boris Johnson ar urma să trimită o scrisoare alături de cererea de prelungire a Articolului 50, prin care să transmită că Guvernul Marii Britanii nu doreşte o amânare peste termenul de 31 octombrie.

Membrii Camerei Lorzilor din Parlamentul de la Londra au adoptat vineri proiectul care evită ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără Acord, după ce acesta fusese adoptat miercuri şi de Camera Comunelor. Cel mai probabil, documentul va fi promulgat luni de către regina Elizabeth.

Boris Johnson, noul prim-ministru britanic, a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Foto: DPA