Boris Johnson a sugerat că ar putea cere alegeri generale, care ar urma să fie organizate în data de 14 octombrie, dacă parlamentarii blochează opţiunea unui Brexit fără acord săptămâna aceasta în Parlament.

Premierul britanic a transmis că o asemenea decizie ar face discuţiile ulterioare cu Uniunea Europeană sau obţinerea unui nou acord „absolut imposibile”, conform mediafax.

„Dacă fac acest lucru, vor tăia picioarele de sub poziţia Marii Britanii şi vor face orice negocieri viitoare absolut imposibile”,

a declarat prim-ministrul britanic.

De asemenea, Boris Johnson a transmis că este determinat să finalizeze Brexit până în data de 31 octombrie – fără doar şi poate – şi nu va cere Bruxellesului o altă amânare.

„Sub nicio circumstanţă nu voi cere Bruxellesului o amânare. Părăsim Uniunea Europeană în data de 31 octombrie, fără doar şi poate”,

a declarat Boris Johnson în faţa Downing Street.

Înainte de avertismentul adresat parlamentarilor britanici, Boris Johnson a anunţat că discuţiile cu oficialii europeni au progresat în ultimele săptămâni şi că şansele obţinerii unui acord sunt în creştere.

Johnson a anunţat că Marea Britanie are o viziune clară în ceea ce priveşte relaţiile viitoare cu Uniunea Europeană şi că Guvernul este extrem de concentrat pe îmbunătăţirea poziţiei ţării.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit. Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a aprobat cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat în semn de protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.

Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, i-a reiterat recent premierului britanic Boris Johnson că Acordul Brexit nu va fi renegociat.

Foto: Chris Ratcliffe/Bloomberg