Liderul PRO România, Victor Ponta, dă cărțile pe față și demontează intenția liberalilor de „tăiere a pensiilor speciale”, care în forma actuală gândită de PNL nu este o formulă serioasă, ci mai degrabă o farsă electorală, economiile reale la buget fiind infime. El a menționat că, dincolo de propagandă electorală, în realitate, vor fi afectaţi de această nouă lege maxim 2.000 de beneficiari, ceea ce va însemna doar maxim 50 de milioane de lei economisiţi.

„A anunţat doamna Turcan că urmează să taie pensiile speciale, care sunt 9 miliarde de euro. În primul rând, nu sunt 9 miliarde de euro, sunt 9 miliarde de lei. E o diferenţă de 1 la 5. Poate a greşit. A zis că le taie. Eu cunosc foarte bine situaţia asta. Sunt 160.000 de beneficiari. Din cei 160.000, 150.000 sunt beneficiari de pensii militare, de care nu se atinge. Foarte bine, dar atunci am scos 150.000 din 160.000 şi am scos 8 miliarde din 9 miliarde de lei”,

a declarat Ponta, conform stirileprotv.ro.

În continuare, Victor Ponta face o analiză completă a distribuirii acestor pensii speciale care în cea mai mare parte a lor merg înspre magistrați și personalul din Justiție care rămân neatinse și doar o foarte mică parte în rest.

„A mai rămas un miliard de lei pentru 10.000 de persoane. Din cele 10.000 de persoane beneficiare, 5.500 sunt magistraţi şi personalul din justiţie. Deci, aţi mai tăiat încă 5.500 şi 850 milioane de lei sunt pentru ei. Mai rămân 150 milioane de lei pentru 4.500 de persoane. Din cele 4.500, 1.500 sunt aviatori, personalul navigant, care cred că suntem toţi de acord că merită acea pensie de serviciu, deci în final, dacă se taie, se taie la 2.000 de persoane, şi anume parlamentari, angajaţi parlamentari, Curtea de Conturi şi ambasadori, unde iarăşi toată lumea a fost de acord că foştii ambasadori merită acea pensie de serviciu”,

a afirmat Ponta, potrivit sursei citate.

El a spus că rămân aproximativ 2.000 de persoane de la care, în realitate, economia anuală este de maxim 50 de milioane de lei.

„Deci, povestea asta cu <<am tăiat pensiile speciale>>, <<am făcut o economie la buget’>>nu e serioasă şi eu, chiar dacă uneori se supără cineva, eu vreau să-i rog să fie serioşi şi să spună dacă vor să facă ceva sau nu. Ca şi la recursul compensatoriu”,

a adăugat Ponta.

Liderul PRO România a mai spus că este de acord cu eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Într-o conferință de presă susținută luni vicepremierul Raluca Turcan a anunțat intenția PNL de anulare a pensiilor speciale pentru la anul pentru anumite categorii, declarând că în acest mod vor fi economisiți 9 miliarde de euro.

„Am luat decizia ca PNL să susţină anularea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor militarilor şi magistraţilor, care deja au o decizie a Curţii Constituţionale. În felul acesta se elimină o inechitate crasă în sistem, sunt aproape 9 miliarde de euro pe an, care sunt cheltuite de statul român cu pensiile speciale”,

a declarat Raluca Turcan.