Transferul de bani se face de acum mult mai ușor și în același timp mult mai rapid. Cele două bănci care au introdus Serviciul de Plăți Instant pe data de 22 aprilie sunt CEC Bank și Banca Transilvania. De altfel, Serviciul de Plăți Instant permite transferul banilor în mai puțin de 10 secunde, iar aceste două bănci sunt primele care eu introdus acest sistem de plăți pe piața din România. Conform Agerpres, directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, a declarat:

„Ne bucurăm să fim una dintre cele două bănci care dau startul Plăţilor Instant în România, aducând clienţilor o experienţă nouă în ceea ce priveşte gestionarea banilor. Clienţii vor putea transfera lei, în timp real, spre băncile din ţara noastră care aderă la această tehnologie, inclusiv în intervalul off hours – şi anume a doua parte a zilei, la final de săptămână sau în zilele de sărbători. Aceştia vor putea folosi serviciul Plăţi Instant prin BT24 Internet Banking şi Mobile Banking, precum şi prin aplicaţia BT Pay, gratuit primele trei luni de la lansare. Ne bucurăm să avem astăzi ocazia să anunţăm această noutate, pentru care ne-am pregătit încă de anul trecut prin dezvoltările de aplicaţii şi testările necesare. Mulţumim echipei Transfond şi CEC Bank pentru pasul făcut împreună, care schimbă bankingul în direcţia digitală. Mult succes băncilor care urmează să adere la Sistemul de Plăţi Instant”.

Plata prin Serviciul de Plăți Instant se poate realiza în orice moment, iar valoarea unei astfel de plăți se încadrează sub 50.000 lei. Ba mai mult decât atât printr-un comunicat de presă emis de către Transfond și bănci, acest serviciu este foarte eficient, asigurând transferul banilor în mai puțin de 10 secunde între bănci. De altfel, potrivit aceleași surse, directorul general – președinte al Comitetului de Direcție al CEC Bank, Laurențiu Mitrache, a afirmat:

„Prin utilizarea Serviciului Plăti Instant, clienţii CEC Bank, persoane fizice şi juridice, vor putea efectua plăţi în orice moment, în condiţii de flexibilitate, confort şi siguranţă. Serviciul este disponibil pentru plăţile în lei efectuate la ghişeele băncii sau prin intermediul aplicaţiei CEC Bank Mobile Banking, momentan doar către beneficiari cu conturi deschise la Banca Transilvania. Pe măsură ce alte bănci vor adera la noua schema de decontare, tranzacţiile vor putea fi iniţiate şi către clienţii acestora”.

De altfel, acest Serviciu de Plăți Instant a fost dezvoltat de către Transfond (operatorul Casei de Compensare Automate a plăților interbancare) și în colaborare cu băncile comerciale, Asociația Română a Băncilor (Administratorul Schemelor Naționale de Plăți) și Banca Națională  a României (Supraveghetorul Naționale de Plăți). Prin intermediul acestei „Plăți Instant” comercianții, magazinele virtuale, dar și orice alt tip de  afacere pot avea avantajele de a lansa noi programe de fidelizare și nu numai, bazate pe stimularea clienților de a face „Plăți Instant”. Directorul general al Transfond, Sabin Carantină, a afirmat:

„O serie de bănci se afla în etapele finale de pregătire, înrolările acestora în infrastructură pentru Plăţi Instant urmând să fie realizate în funcţie de propriile strategii pentru produsele oferite clienţilor şi de stadiul concret al acţiunilor interne de conectare ale fiecăreia la infrastructura centrală. Este de aşteptat ca toate băncile să adere la acest serviciu, devenind accesibil astfel tuturor clienţilor bancari din România. În completarea serviciului Plăţi Instant, Transfond urmează să lanseze în producţie serviciul AliasPay, ce va permite iniţierea de plăţi prin intermediul dispozitivelor mobile, cunoscând doar numărul de telefon mobil al beneficiarului, în locul IBAN-ului acestuia. Folosind AliasPay, clienţii serviciilor de plăţi vor putea să iniţieze sau să încaseze diverse sume, în plafonul menţionat, fie prin Plăţi Instant, fie prin ordine de plată tradiţionale”.