Senatul are pe ordinea de zi a plenului de luni, care va începe la ora 16.00, proiectul iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae care prevede ca Banca Naţională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, respectiv aproape 56 de tone de aur, potrivit mediafax.

Iniţativa care modifică articolului 30 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României a fost înregistrată la dată de 27 februarie, în procedură de urgenţă, la Senat. Proiectul are aviz favorabil de la Comisia juridică şi raport de admitere cu amendamente de la Comisia buget-finanţe, conținând însă și un amendament din partea senatorului PNL, Florin Cîţu, care prevede şi introducerea unui nou alineat la art. 30 al Legii care stipulează că:

„(4) Din rezerva constituită, BNR poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri. Depozitele de aur constituite de BNR în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”

Reamintim faptul că rezervă de aur a României (103,7 tone – echivalentul a aproximativ 3,3 mld. euro) se află în acest moment depozitată în Banca Angliei, inițiativa repatrierii acesteia creând numeroase controverse și critici la momentul depuneri acesteia în Parlament. Cantitatea de aur din rezervă este aproximativ la fel din 2007 până în prezent, dar valoarea ei a crescut de la 1,6 miliarde de euro în 2007 la 3,7 miliarde euro în decembrie 2018.