Fostul șef al departamentului de politici bugetare din PSD,  profesorul de economie de la ASE, Cristian Socol, în urma unei analize economice la sânge a măsurilor economice anunţate, spulberă în 16 puncte nevralgice programul de guvernare propus de PNL odată cu formarea noului guvern.

„Cine pierde și cine câștigă?

Am recitit <<programul de guvernare>>, de astă-dată din perspectiva intereselor. Deși ascunse în truismele și principiile aruncate haotic în așa numitul program, interesele sunt prezente.

Cine va avea de câștigat din implementarea dorințelor publicate de cei care vor să obțină votul parlamentarilor pentru învestitură? Şi cine va pierde?

1. Băncile vor câștiga. Prin anularea OUG 114 nu vor mai fi taxate și nu vor mai avea ținta de a credita economia reală. Vor pierde românii cu rate la creditele bancare. Aceştia vor plăti rate mai mari la credite cu 10-15%. Deprecierea leului va adânci povara asupra acestei categorii de populaţie.

2. Fondurile de pensii private vor câștiga. Prin anularea OUG nu se vor mai solicita garanţii crescute din condiția creșterii capitalului. Vor mai câştiga prin creşterea cotei transferate către aceste afaceri inteligente. Cine va pierde? Prin creșterea contribuţiei la P2, românii contributori vor avea o scădere certă a contribuţiei la Pilonul 1 pe baza unui viitor beneficiu incert din P2. Având în vedere că se estimează o perioadă lungă cu randamente mici la investiţiile financiare, plusul în conturile clienţilor din P2 va fi marginal sau nu va fi deloc.

3. Companiile din telecomunicaţii vor câștiga. Măcar să investească acei bani în creșterea calității serviciilor, care acum sunt extrem de proaste.

4. Companiile din energie vor câștiga. Vor pierde românii care vor plăti facturi mult mai mari la utilități. Plus 25-30% la facturile la utilități minim din liberalizarea șoc a prețului la utilități.

5. Companiile private din sănătate vor câștiga. Comasarea / închiderea spitalelor plus facilitățile anunțate privind extinderea asigurărilor private de sănătate vor conduce la privatizarea accentuată a sănătății. Vor pierde românii care nu-și vor permite plata unor servicii medicale decente. Accesul la servicii medicale se va restrânge.

6. Companiile private din educație vor câștiga. Privatizarea în domeniul educației va restrânge accesul la educație. Pentru familiile cu o situație financiară modestă, va fi imposibil ca un copil înzestrat / inteligent să acceseze colegii de vârf sau / şi studii superioare.

7. Companiile care fac evaziune vor câștiga. Eliminarea supraimpozitării part time va readuce practica sclaviei în afaceri. Se va re generaliza practica angajării fictive part time cu un program de lucru efectiv de 8-10 ore pe salarii de nimic. Veniturile bugetare încasate din contribuţii şi impozit pe venit vor scădea puternic.

8. Marii jucători la bursă vor câștiga prin privatizarea profiturilor din companiile de stat (vezi Hidroelectrica și Aeroporturi Bucureşti). Statul român va pierde venituri la bugetul de stat, va pierde din suveranitate prin controlul unor active în domenii strategice. Românii vor pierde plătind preţuri mai mari pe o calitate mai proastă, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată în urma privatizărilor <<strategice>>.

9. Business-ul mare va câștiga, companiile românești și IMM-urile vor pierde. Nu există nicio măsură în așa-numitul program care să stimuleze capitalul autohton sau vreun sector economic din România, în afară de sectorul bancar, energie, telecomunicaţii și pensii private – unde-s business-uri mari.

10. Oraşele mari vor câștiga, urbanul mic și ruralul vor pierde. Prin propunerile prezentate şi prin renunţarea la Programele de dezvoltare locală PNDL ŞI FDI se va mări decalajul dintre urbanul mare şi restul localităţilor. Vor fi oaze de lux într-o mare de sărăcie.

11. În turism, vor câștiga țările vecine. Vor pierde companiile românești. La capitolul Turism nu există nicio măsură concretă de sprijin /stimulare. Sunt 4 principii demne de introducerea unei cărţi de nivel slab în domeniu. Punând şi eliminarea voucherelor de vacanţă, românii vor fi invitaţi să treacă granița, asta în cazul în care vor avea bani să plece în concediu.

12. Vor câștiga companii private din domeniul transporturilor. Prin <<privatizarea companiilor>> din domeniu – așa cum se enunţa în <<program>> românii vor plăti mai mult pe servicii mai proaste – așa cum s-a întâmplat până acum în cazul privatizărilor în domeniile strategice.

13. Vor câștiga firmele de consultanță, prin externalizarea anunțată a anumitor funcții guvernamentale. Va pierde din putere statul român, vor pierde bugetarii ce vor fi concediați. Vom plăti cu toții studii din care nu se poate desprinde nicio politică publică consistentă.

14. Vor pierde IMM-urile românești prin eliminarea Startup Nation, vor pierde cei 400.000 de bugetari concediaţi, vor pierde pensionarii prin nerespectarea creșterii pensiilor, vor pierde persoanele care primesc beneficii sociale, vor pierde bugetarii rămaşi prin neaplicarea majorărilor prevăzute în legea Salarizării Unice. Vor pierde agricultorii români prin stoparea programelor de sprijin, vor pierde toți românii prin plata unor preţuri mai mari pe produse agroalimentare din import.

15. Vor pierde firmele din construcții şi cele din IT, prin stoparea/retragerea sprijinului acordat prin facilități fiscale.

16. Va pierde din putere statul român. Nu vor mai exista nici puţinele butoane existente acum pentru stimularea economiei și creşterea bunăstării românilor. Va pierde competitivitate România, va pierde viteză de convergență și se va îndepărta obiectivul de aderare la Zona Euro”,

a scris Cristian Socol pe Facebook.

Cristian Socol este profesor la Academia de Studii Economice, unul dintre specialiștii care au stat în spatele programelor de guvernare PSD.

Contribuție: Programe de guvernare 2008, 2012, 2016. Programe prezidențiale 2009, 2014. Programe europarlamentare 2009, 2014, 2019.