Potrivit datelor din rapoartele Transelectrica, România are un parc de producţie format de aproape 25.000 MW, nivel care reprezintă puterea instalată totală. Puterea disponibilă însă este de circa 20.000 de MW, vorbind aici de toate formele de generare, adică hidro, termo pe cărbuni, păcură, gaz metan, nuclear, eolian, solar și biomasă..

Din această putere disponibilă, doar 8.300 MW, adică 40%, funcţionau ieri, România fiind nevoită să aducă energie de peste graniţe pentru a-şi acoperi consumul intern.

Da, citiți bine. Mixul energetic mult lăudat al României era ieri în PÂNĂ. În aceste condiții nu este de mirare că avem cea mai scumpă energie din zona și , de neevitat, cea mai scumpă piață SPOT din regiune.

Iar astăzi situația a fost și mai gravă. Potrivit datelor publicate de Transelectrica și confirmate de Economică.net, situația se prezinta astfel:

“La ora 10:15, importul de energie electrică era de 1.413 MW, consumul se ridică la 9.457 de MW, iar producţia, la 8.104 MW. Un import similar nu a mai fost înregistrat din februarie 2018.

Consumul de energie de marţi dimineaţă este foarte aproape de cel record, de 9.750 de MW, înregistrat în iarnă 2017.

În topul surselor de producţie se află cărbunele, cu 25,90% (2.089 MW), hidrocarburile – 24,50% (1.977 MW), hidro – 20,22% (1.632 MW), nuclear – 17,29% (1.395 MW), eolian – 8,51% (687 MW), foto – 2,80% (226 MW), biomasă – 0,79% (64 MW).

Preţul energiei în România pe piaţa bursieră spot continuă să fie şi marţi cel mai mare din regiune, după ce, luni, avea o diferenţă de 30-36% faţă de celelalte ţări cu care piaţa spot este cuplată.

Marţi, preţul în România este de 78,83 euro pe MWh, în Ungaria – 77,13% euro pe MWh, în Slovacia – 59,09 euro pe MWh, iar în Cehia – 56,29 euro pe MWh.

Situaţia este complicată şi de opririle, programate sau accidentale, ale mai multor grupuri energetice în această perioadă.

În dată de 7 ianuarie erau oprite, programat, două grupuri de la Porţile de Fier, trei grupuri de la Iernut, două grupuri de la Turceni şi unul de la Rovinari. În plus, tot planificat, unele grupuri funcţionează la putere redusă (unul la Işalniţa, unul la Rovinari) şi au avut loc şi opriri accidentale (un grup la Iernut şi unul la Turceni).”

Sursă.

În aceste condiții și stand strâmb și judecând drept, mult-clamată independența energetică este în fapt o iluzie.

Iar vinovați de această situație se fac toți responsabilii din sectorul energetic și responsabilii politici care s-au tot perindat la conducerea organismelor din domeniu atâta amar de ani fără mari realizări.

Practic, în ultimii 15 ani situația din sectorul energetic a fost jalnică. Singurele capacități puse în funcțiune au fost cele legate de certificatele verzi: microhidrocentrale, parcuri eoliene și parcuri fotovoltaice, cu efecte nefaste asupra mediului înconjurător – oh, da! –  și, cel puțîn o perioada, cu efecte foarte dure asupra economiei românești datorită schemei mult prea generoase de subvenționare a sectorului de energie așa-zis regenarabila prin sistemul de certificate verzi, schemă între timp ciuntită pentru a salva parte din industria românescă de la previzibilul faliment.

Este adevărat că în ultima luna sectorul de regenerabile a fost deosebit de important, producând câteodată și 2000 Mw zilnic, mai ales pe eolian, dar intermitentă, călcâiul lui Ahile din acest domeniu, a făcut să fim nevoiți a ne baza pe importuri pentru suplinirea producției lipsa și atenuarea vârfurilor de sarcina, în lipsa energiei livrată de obicei în SEN din producția capacităților din sectorul clasic.

În tot acest timp sectorul energetic clasic a fost, în cel mai bun caz, neglijat, asta când nu a fost supus unei decapitalizari intenționate, că să nu vorbim de cazul Hidroelectrica, salvată de la devalizare și faliment în ultimul moment.

În loc să investim în modernizarea centralelor termoelectrica pe cărbune, eventual transformându-le în centrale pe gaz metan, nu s-a făcut altceva decât să se închidă mine de cărbune și să se închidă capacități de producție și să se mențînă cumva pe linia de plutire câteva grupuri termo care s-ar putea la un orizont nu prea îndepărtat să fim nevoiți a le închide definitiv din rațiuni de mediu.

Singură centrală termoelectrica pe gaz metan eficientă a României, construită de OMV Petrom, a stat mult timp nepornita din cauza regulii impuse de Uniunea Europeană favorizând injecția în SENa energiei din surse regenarabile în detrimentul energiei din surse clasice, deși OMV Petrom avea combustibil ieftin din sursă proprie, adică gaz metan de la propriile sonde!

În domeniul hidroenergetic, unde probabil ne apropiem de limita, a rămas a fi executată o hidrocentrala vitală pentru siguranță SEN: hidrocentrala în sistem de pompaj de la Tarnița-Lapusesti, proiect de 1 miliard de euro, care stă deocamdată pe planșele vreunui inginer proiectant.

În domeniul nuclear este absolut vital pentru România să pornească investiția pentru finalizarea grupurilor 3 și 4 de la Cernavodă, proiect care acum costă 4 spre 5 miliarde de euro.

De asemenea, trebuie realizată urgent modernizarea mai multor grupuri hidro și termo, că și modernizarea sitemului de transport și creșterea numărului de interconectori cu rețelele țărilor vecine.

Din păcate, conducerile companiilor de stat din domeniu au devenit răsplată pentru diverși trepadusi politici, iar Ministerul Finanțelor în mai multe rânduri a luat de la aceste companii tot profitul pentru a acoperi găurile din bugetul de stat, lăsând sectorul energetic fără posibilități financiare pentru investiții

Per total, la o estimare empirică, vorbim de proiecte de peste 10 miliarde de euro, care, odată pornite, ar avea un efect foarte pozitiv în economia națională și, potențial, chiar ar putea constitui o baza pentru acea clamată independanta energetică, dacă s-ar concretiza proiectul vital al exploatărilor gazo-petroliere din Marea Neagră.

În acest context, dorim și noi să aflăm, pentru cultură noastră generală, cine a întârziat an de an aceste priecte VITALE și se face astfel vinovat de subminarea economiei naționale și de punerea în pericol a bunei funcționari a Sistemului Energetic Național? Cine va recupera specialiștii plecați din sistem, constructorii și minerii disponibilizați, salariați absolut necesari derulării acestor investiții și operării acestor capacități de producere a energiei electrice?

Pentru că industria nenergetica nu este MOFT. Fără o cantitate adecvată de energie electrică economia noastră națională NU poate crește până la acel nivel pe care îl dorim și îl sperăm cu toții.