Cu ocazia Black Friday 2019 românii vor face cumpărături în valoare de 1,2 miliarde de lei, în creştere cu 20% faţă de ediţia de anul trecut, din acest total peste 360 de milioane de lei fiind reprezentate de tranzacţiile online, mai mult cu 25% de la an la an, rezultă din estimările PayU România, publicate joi, citate de Agerpres.

În acest context, valoarea medie a coşului de cumpărături în mediul virtual va înregistra, în acest an, o uşoară scădere (-4%), în comparaţie cu anul 2018, ajungând la 650 de lei.

Conform PayU România, categoria IT&C va rămâne în topul preferinţelor românilor, deşi vânzările produselor din categoriile fashion, home & deco şi turism înregistrează creşteri constante de la un an la altul.

Studiul celor de la PayU România arată că, pe 15 noiembrie, 70% din totalul plăţilor online vor fi efectuate cu un singur click, în timp ce 40% din valoarea totală a tranzacţiilor procesate vor proveni din plăţile cu un card pentru rate fără dobândă. De altfel, valoarea medie a coşului de cumpărături plătit cu un astfel de card este, în medie, cu 50% mai mare decât coşul mediu de cumpărături obişnuit.

„De la an la an, tot mai mulţi români văd că este mai simplu, mai sigur şi mai rapid să cumpere şi să plătească online. Ne aşteptăm ca întreaga valoare a tranzacţiilor să crească cu 20% şi să ajungă la 1,2 miliarde de lei, incluzând atât pe cele achitate online, cât şi cumpărăturile cu numerar la livrare (…) Ediţiile anterioare de Black Friday ne-au arătat că românii se pregătesc în avans pentru cel mai important eveniment de shopping al anului. Aceştia verifică fiecare categorie de produse de care sunt interesaţi şi îşi pregătesc lista de cumpărături, în timp ce îşi înregistrează cardurile în sistemul comercianţilor, pentru plăţi rapide şi sigure, efectuate cu un singur click. De exemplu, eMAG a anunţat că peste 1 milion de persoane şi-au înregistrat deja cardurile în aplicaţia eMAG, pentru a putea plăti cu un singur click”

a precizat Marius Costin, manager de ţară PayU România, citat de Agerpres.

Datele centralizate de către companie arată că, anul trecut, aproximativ 10% din totalul plăţilor online de Black Friday au fost tranzacţii efectuate cu un card emis într-o altă ţară. În acelaşi timp, persoane din ţări exotice, precum Australia, Japonia, Coreea de Sud sau Singapore, au cumpărat produse de la magazinele online româneşti care au avut promoţii de Black Friday.

Din estimările PayU România, se pare că Ungaria şi Regatul Unit al Marii Britanii vor rămâne, şi în 2019, în topul ţărilor de unde vor fi efectuate cele mai multe plăţi online.

Printre retailerii din portofoliul PayU care vor participa la ediţia Black Friday de anul acesta se află toate magazinele online importante.

La nivel global, PayU Group operează în 18 ţări pe patru continente pentru sute de mii de comercianţi şi este divizia fintech şi de plăţi online a Prosus, un grup global din domeniul online, deţinut de Naspers, o companie multinaţională originară din Africa de Sud, cu operaţiuni în media şi servicii online, mai precizează sursa citată.