Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR, va participa în cursul zilei de marţi, alături de întreg Consiliul de Administraţie al BNR, la audierea de la  comisiile reunite Economică şi de Buget-Finanţe a Senatului . Consiliul de Administrație al BNR şi Mugur Isărescu au mai fost invitaţi în acest an de cele două comisii la data de 29 ianuarie şi la data de 7 februarie. Cele două invitații nu au putut fi onorate, în data de 29 ianuarie, purtătorul de cuvânt al BNR, a susţinut că reprezentanţii acesteia nu pot fi prezenţi, deoarece invitaţia nu îndeplinea procedura legală. A doua invitație a fost făcută pentru joi, 7 februarie, dată la care BNR avea programată şedinţa de politică monetară.

„Am primit, în sfârşit, o invitaţie validă” a declarat la finalul ședinței de joi, Mugur Isărescu, confirmând astfel prezența CA al BNR pentru data de 12 februarie.

În opinia senatorului ALDE, Daniel Zamfir, după audieri se va stabili dacă banca Naţională ”a intervenit sau nu să influenţeze ROBOR-ul, dacă BNR a intervenit sau nu să influenţeze cursul valutar”.

„Am anunţat cu ceva săptămâni în urmă care sunt temele pe care dorim să le discutăm cu guvernatorul Băncii Naţionale, înţeleg că, iată, vine cu întreg Consiliul Administraţiei, lucru care ne bucură foarte tare, că înţelege într-un final care sunt obligaţiile Consiliului de Administraţie al BNR. Vom discuta pe marginea ROBOR-ului şi a felului în care se calculează acest indice. Vom discuta pe marginea raportului pe care BNR l-a prezentat la sfârşitul anului în legătură cu stabilitatea financiară şi vom discuta şi despre inflaţie, tema pe care domnul guvernator a abordat-o ieri. Catgoric că va fi abordată şi problema cursului leu-euro. Având în vedere că vom sta mai bine de o oră-două, sunt convins că toat temele care frământă opinia publică vor fi dezbătute şi nu am niciun motiv să cre ca vom pleca, după acea audiere, ami în ceaţă decât suntem acum. Cred că după discuţia de mâine ne vom lămuri cu toţii dacă BNR a intervenit sau nu să influenţeze ROBOR-ul, dacă BNR a intervenit sau nu să influenţeze cursul valutar şi care este rolul BNR în stabilrea ţintei de inflaţie la noi în ţară”, a declarat, conform Mediafax, luni, la Parlament, senatorul ALDE Daniel Zamfir.

Foto:Mediafax