Evoluțiile abrupte ale cursului de schimb leu-euro, în defavoarea monedei naționale, afectează în mod direct mai multe categorii de români. În primul rând sunt cei care au credite în euro la bănci și care se vor trezi cu rate majorate peste noapte. În al doilea rând sunt afectați toți cei care fac plăți în lei la „cursul zilei” , adică atat firmele, cât și cetățenii simpli care plătesc o chirie negociată în euro pentru locuință, autoturisme sau alte bunuri sau servicii, cum ar fi de pildă cele de telefonie sau de internet. O evaluare generală făcută în perspectiva adoptării monedei euro arăta că peste 80% din contractele și facturile din România se raportează la cursul leu-euro din ziua plății sau din ziua emiterii facturii. În plus, devalorizarea leului determină creșterea prețurilor la carburanți care antrenează efecte inflaționiste în lanț la nivelul întregii economii.

Prin urmare, creșterea abruptă a euro în raport cu moneda națională are un impact economic și social masiv, iar cei arătați cu degetul pentru aceste efecte încearcă prin toate mijloacele să îndrepte atenția către alți țapi-ispășitori.

Opoziția dă vina pe Guvern

Evident că într-o astfel de situație cu mari implicații sociale nu puteau lipsi speculațiile politice prin care deprecierea monedei naționale este pusă în cârca adversarilor politici aflați la guvernare.

Președintele Iohannis spunea recent că:

„Am spus-o și nu-mi face plăcere să o repet: PSD-ul nu se pricepe să guverneze, nu se pricepe la economie. Asta se vede și în cursul de schimb euro-leu”.

Cei de la PNL au mers însă mult mai departe sugerând, nici mai mult, nici mai puțin că această criză a monedei ar fi premeditată de coaliția de guvernare, pentru a putea cumpăra ieftin aurul din rezerva Băncii Naționale a României. Iată ce spune  în urmă cu câteva zile senatorul PNL Florin Cîțu:

„Cei care au premeditat aceasta criza, PSD+ALDE, stiu clar unde vor sa duca Romania. Vor sa forteze Romania sa vanda aurul ieftin. Iar cumparatorii aurului.. acestia deja sunt pregatiti si asteapta. Cumparatorii rezervei valutare sunt cei care forteaza deprecierea in acest moment. Este clar o problema de securitate nationala. PSD+ALDE duc Romania intr-o criza valutara, recesiune, fara armata puternica (nu au cheltuit 2% din PIB nici in 2018) si fara rezerva valutara. Dragnea a primit acest plan de la un grup de 5 persoane (demnitari si persoane fizice). Revin!”

În contextul acestor acuzați tot mai contondente dintre putere și opoziție pe temele economice stringente, trebuie sa reamintim faptul ca Florin Cîțu a fost economistul șef al filialei din România a băncii olandeze ING. Acesta a părăsit această poziție la finalul anului 2008, când BNR a acuzat trei bănci din România, printre care și cea condusă de Florin Cîțu, că au avut o tentativă speculativă asupra cursului valutar, prin care au încercat să provoace o depreciere a monedei naționale, pentru a cumpăra apoi lei la un preț mult mai mic, ceea ce le-ar fi adus profituri uriașe chiar în momentul în care criza economică mondială începea să își facă simțită prezența și în România.

BNR acuză taxa pe lăcomie instituită de Guvern

De cealaltă parte, Banca Națională a României în tentativa sa de a se apăra de atacurile în rafală venite din partea Guvernului și a coaliției PSD/ALDE a îndreptat degetul acuzator pe „lipsa de credibilitate” pe care a provocat-o guvernul prin instituirea „taxei pe lăcomie” asupra activelor bancare, menită să tempereze creșterea accelerată a ROBOR din cursul anului trecut.

În acest sens, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a susținut că introducerea taxei pe lăcomie a generat o stare de neîncredere  la investitorii care dețineau lei și așa se face au început să cumpere euro și au determinat astfel o depreciere a monedei naționale.

”E o pierdere de credibilitate care a dus la această situație. S-a simțit în momentul în care piețele externe au fost mai active decât piața internă, de aceea spunem că vine cumva din piețele internaționale care au analizat mai mult piața României și au înțeles ce se întâmplă aici. Avem o problemă serioasă legată de setarea așteptărilor pentru că, atâta vreme cât se vorbește în piață și în stat de celebra dobândă-reper de 2% care e alta decât dobânda pieței și decât dobânda Băncii Naționale, deja toată lumea își face un calcul”

Dincolo de caracterul speculativ al acestei explicații, declarația purtătorului de cuvânt a BNR ne mai spune ceva și anume că BNR a luat poziția de spectator care „asistă pasiv” la reacția nervoasă a băncilor pentru că Guvernul a impus o taxă pe lăcomie care se activează când ROBOR depășește 2%. Altfel spus, purtătorul de cuvânt al BNR atacă în mod public decizia Guvernului – criticată chiar și mai dur de guvernatorul BNR care o definea drept o „trăsnaie” – și spune că guvernul culege acum ceea ce a semănat anul trecut. Această abordare reflectă în mod clar un partizanat, cel puțin imoral, al BNR în favoarea băncilor și împotriva intereselor României și implicit în defavoarea cetățenilor care sunt în fapt victimele colaterale ale acestui război hibrid în care BNR pare a își dori să „taxeze” Guvernul pentru că nu s-a consultat cu ei la finalul anului trecut când au dat Ordonanța pe lăcomie:

O asemenea colaborare presupune, însă, o consultare prealabilă a BNR atunci când sunt adoptate decizii care afectează politica monetară a băncii centrale şi stabilitatea financiară a ţării”

Se arată într-un comunicat al BNR care răspundea reproșului Ministerului Finanțelor Publice că nu există o colaborare loială între BNR și Guvern.

Guvernul și PSD cer BNR să își facă „datoria legală”

Puși în fața faptului de a deconta politic impactul social masiv determinat de devalorizarea leului, cei de la PSD și de la Ministerul Finanțelor au reacționat prin declarații publice în care au încercat să motiveze că Banca Națională a României are „datoria legală” de a interveni pe piața valutară pentru a apăra moneda națională, arătând totodată că mingea se află în terenul BNR, sugerând ca aceasta să folosească rezerva uriașă de care dispune pentru a tempera deprecierea leului:

“Cursul valutar nu poate și nici nu trebuie să fie stabilit prin hotărâre de Guvern. Nu ar mai fi o piață liberă. Singura instituție abilitată să administreze “controlat” cursul Leu-Euro este Banca Națională care dispune în prezent de rezerve de 36,8 miliarde euro ce îi permit să țină sub control variațiile de curs”

Se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a PSD.

În ce îl privește pe Mugur Isărescu, tot pe pagina oficială de facebook, PSD ține să reamintească faptul că:

“În 2016, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spunea că “BNR apără moneda națională, asigură stabilitatea prețurilor (…) și pe cei peste 3-4 milioane de români care au credite la bănci”. Astăzi, BNR dispune de rezerve de peste 36,8 miliarde, adică mai mult decât dublu banilor cash care se mișcă în România. Are deci suficiente resurse să apere moneda națională. Alături de milioanele de români care au de plătit rate la bănci, solicităm BNR să își facă datoria!”

La scurt timp a urmat și poziția Ministerului de Finanțe care, într-un comunicat de presă, susține că BNR are chiar obligația legală de a asigura stabilitatea cursului valutar:

„Contrar informațiilor vehiculate în spațiul public, Banca Națională a României este instituția care trebuie să stabilească și să supravegheze respectarea regimului valutar și să elaboreze politica cursului de schimb, conform art. 2 alin (2) din Legea 312/2004 privind Statutul BNR, nu Guvernul României. Mai mult decât atât, potrivit art. 9 din același act normativ, pentru aplicarea politicii de curs de schimb BNR stabilește cursurile de schimb pentru operațiunile proprii pe piața valutară și elaborează balanța de plăti şi alte lucrări privind poziția investițională internațională a României”

Se arată în comunicatul Ministerului Finanțelor Publice.

Dar cu cetățenii ce-ați avut?…

Dincolo de partizanate și interpretări mai mult sau mai puțin tendențioase, există o certitudine: asistăm la o răfuială în toată regula între sistemul bancar și guvernanți, iar principalele victime sunt cetățenii care suportă toate costurile acestei confruntări.

Este o situație de tipul „oul sau găina.” Băncile acuză că toată situația de instabilitate a început-o Guvernul, iar Guvernul acuză băncile. În această situație, reamintim că încă din 2017, alianța de la guvernare a deschis un front amplu împotriva sistemului bancar pentru a determina instituțiile financiare multinaționale să își raporteze profiturile în România și să plătească astfel taxele pentru beneficiile economice obținute în piața românească. Efectele s-a văzut anul trecut când băncile care ani de zile mergeau pe zero sau chiar în pierdere au început pe final de an să raporteze profituri record.

Însă reacția nu a întârziat să apară. Aproape tot anul trecut a stat sub semnul creșterii accelerate a ROBOR care a pus presiune pe ratele în lei ale românilor. Efectele negative s-au propagat însă și în sectorul construcțiilor, pe fondul încetinirii creditului imobiliar. Peste toate astea, a venit și decizia BNR de la jumătatea anului trecut prin care gradul de îndatorare pentru creditele ipotecare a fost plafonat la 40% din venituri, ceea ce a încetinit și mai mult sectorul construcțiilor, lucru ce a dus la încetinirea pe final de an a economiei în ansamblu.

În ciuda acestor presiuni, guvernul însă nu a părut a face pasul înapoi ba chiar dimpotrivă, fără a se consulta cu Banca Națională sau cu reprezentanții patronatelor din sistem bancar, la finalul anului trecut a instituit taxa pe lăcomie pe activele bancare care crește progresiv odată cu depășirea plafonului de 2% al ROBOR.

În mod normal, o astfel de măsură ar fi trebuit urmată de o scădere a ROBOR, însă Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, declara că:

„Se aude că sunt presiuni agresive din partea Băncii Naţionale către bănci pentru a nu se scădea ROBOR-ul.”

Declarația părea ilogică: de ce nu ar vrea BNR să scadă ROBOR? Teza nu este însă deloc lipsită de sens. O scădere bruscă a ROBOR imediat după introducerea taxei pe lăcomie ar fi reprezentat dovada clară că băncile acționează și au acționat pentru manipularea ROBOR, ceea ce ar duce la amenzi uriașe cum s-a întâmplat recent în Europa. O astfel de înțelegere de tip cartel nu ar fi afectat doar băncile comerciale, ci și BNR care avea obligația directă să prevină astfel de înțelegeri. De aceea BNR nu a dorit o scădere a ROBOR, iar băncile se pare să fi acceptat „presiunea BNR”. Asta însă a presupus un cost din partea băncilor ce vor trebui să plătească taxa pe lăcomie… Acest cost trebuia însă recuperat de undeva… iar cel mai la îndemână instrument era cursul valutar, lucru recunoscut cumva indirect de amenințarea voalată adresată Guvernului de către purtătorul de cuvânt al BNR, care sugera că variațiile mari de curs sunt determinate de investitorii (a se citi băncile!) care dețineau lei și care și-au schimbat optica asupra României după introducerea pragului de 2% pe ROBOR.

Este deci cert că acest conflict bănci-Guvern există și capătă amplitudine. Este la fel de cert că BNR s-a poziționat clar de partea băncilor, ceea ce explică pasivitatea băncii centrale care de zile bune refuză să folosească resursele valutare uriașe pentru temperarea cursului, în pofida dezmințirilor consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. De ce e cert că BNR nu intervine? Pentru simplu fapt că leul continuă să se deprecieze în ritm accelerat!

În loc de concluzie: cea mai dureroasă certitudine este că cei care pierd cel mai mult din acest război sunt cetățenii care, la fel  ca de fiecare dată, vor suporta costurile economice! Pentru asta, cine raspunde?