Anul trecut, CEO-ul Twitter, Jack Dorsey, a primit un salariu de numai 1,40 dolari. Acest lucru s-a întâmplat, deoarece Jack Dorsey a dorit să-și exprime în acest mod „încrederea în potențialul companiei sale de a crea valoarea pe termen lung”, potrivit unor documente financiare ce au fost date publicităţii în Statele Unite, informează AFP citat de Agerpres.

De  asemenea conform documentelor financiare publicate luni seară pe site-ul SEC, organismul american de reglementare şi control a pieţelor financiare:

„Dovadă a angajamentului și încrederii sale în potențialul Twitter de a crea valoare pe termen lung, CEO-ul nostru, Jack Dorsey, a refuzat compensații și avantaje financiare pentru anii 2015, 2016, 2017, iar în 2018 a refuzat alte compensații și avantaje în afara unui salariu de 1,40 dolari”,

au precizat reprezentanţii Twitter în aceste documente financiare.

Conform Agerpres, cifra menţionată face referire la limita impusă numărului de caractere permise într-un mesaj publicat pe Twitter, 140, aflată în vigoare între momentul în care Jack Dorsey a preluat din nou conducerea reţelei de socializare în 2015 şi până în noiembrie 2017. De atunci, utilizatorii de Twitter pot să publice mesaje care conţin până la 280 de caractere.

Cu toate astea salariul de numai 1 dolar și 40 de cenți nu îi afectează averea lui Jack Dorsey. Având în vedere că acesta are deja o avere impresionantă, și mai mult decât atât, deține 18 milioane de acțiuni ale companiei Twitter (aproximativ 2,34%). Revista Forbes l-a plasat la începutul lunii martie pe locul 343 în topul celor mai bogați oameni în lume, având o avere personală estimată la 5,1 miliarde de dolari.

Salariul lui Jack Dorsey permite companiei Twitter să beneficieze de o rată de remunerare (pay ratio) ieşită din comun, “mai mică de 0,0001”, cu o compensaţie totală (incluzând remuneraţia de bază, remuneraţia de randament, acţiunile şi contrapartidele diverse) medie a angajaţilor săi de 172.703 dolari.

De asemenea, antreprenorul american nu este singurul patron de companie care a avut pretenţii salariale scăzute. În această categorie putem să amintim și de Elon Musk, CEO-ul constructorului de automobile electrice Tesla. Documentele bursiere furnizate de Tesla au permis presei americane să afle că Musk trebuia să beneficieze, în anul 2015, de un salariu de bază anual în valoare de 37.440 de dolari (ceea ce înseamnă echivalentul salariului minim acordat de către statul California), însă, acesta, a refuzat să îl primească.

credit foto: cnbc.com