În urma ședinței de politică monetară care a avut loc joi la BNR, reprezentații oficiali ai băncii anunță printr-un comunicat de presă că au luat decizia de menţinere a ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an  în contextul în care noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei pe parcursul următoarelor trei trimestre!

”Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei pe parcursul următoarelor trei trimestre, la valori chiar uşor inferioare celor anticipate anterior, urmată de urcarea şi menţinerea acesteia uşor sub limita superioară a intervalului ţintei, până la finele orizontului prognozei. Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de noul set de măsuri fiscale şi bugetare intrate în vigoare de la 1 ianuarie, precum şi de nefinalizarea proiectului de buget, implicit de conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri”

Tot în comunicatul de presă al BNR, veștile bune sunt că în urma creditului acordat sectorului privat, acesta şi-a accelerat creşterea anuală în luna decembrie 2018, la 7,9% (cea mai mare creștere din 2012 încoace) de la 6,3 la sută în luna noiembrie, susținând în același timp că ponderea în totalul creditului s-a mărit la 66 la sută, cel mai ridicat nivel din septembrie 1996, atrangând însă atenția că raportat la activitatea economică (n.r. creștere) nivelul creditului rămâne  încă scăzut!

”Creşterea a fost susţinută în principal de componenta în lei, a cărei pondere în totalul creditului s-a mărit la 66 la sută, cel mai ridicat nivel din septembrie 1996. Raportat la activitatea economică, nivelul creditului continuă însă să fie scăzut”

Se arată în comunicatul de presă al BNR.